HomeFeaturedFocusRealme 3 a fost prezentat oficial

Realme 3 a fost prezentat oficial

Realme 3

Un nou mid-range pentru piețele asiatice, pe care canalele ceva mai gri de distribuție îl vor face să fie accesat și de către doritorii din Europa (de fapt există o versiune globală, cu un chipset puțin mai slab). S-ar putea să se strângă un grup relativ semnificativ, pentru că raportul preț/specificații este unul destul de atractiv. În plus, Realme 3 arată destul de bine, ca orice terminal asiatic care se respectă cât de cât.

Telefonul are un aspect modern, oferit în primul rând de ecranul cu margini foarte înguste și cu un notch în formă de picătură. Un IPS LCD de 6,22 inchi și rezoluție HD+ (1520 x 720 pixeli). Chipset-ul este un MediaTek Helio P70 cu procesor octa-core (Helio P60 pentru versiunea europeana) și este pus în valoare în două configurații de memorie. Una cu 3 GB de RAM și 32 GB memorie internă și una ceva mai puternică, cu 4 GB de memorie RAM și 64 GB capacitate internă de stocare.

La nivel de camere foto, pe spate avem un sistem dual camera, cu un senzor principal de 13 megapixeli și unul secundar de 2 megapixeli, cu câteva funcții software cu nume interesant (Nightscape sau Chroma Boost). Camera frontală are un senzor de 13 megapixeli și oferă suport pentru Face Unlock, completând astfel senzorul pentru citirea amprentei digitale de pe spatele aparatului.

Acumulatorul are o capacitate de 4230 mAh, iar sistemul de operare este Android 9.0 Pie cu interfața Oppo peste el.

Realme 3 va fi disponibil chiar de săptămâna viitoare, la prețuri de aproximativ 110 euro pentru versiunea cu 3GB de RAM și 32 GB memorie internă și aproximativ 135 euro pentru varianta mai puternică (4 GB RAM + 64 GB ROM).

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep