Trebuie să vă spun încă de la început că s-ar putea să fie un terminal destinat exclusiv pieței din țara natală a producătorului coreean. Însă sunt în același timp și șanse ca LG X4 (2019) să își croiască drum și în afara granițelor, așa că nu strică să îi acordăm câteva clipe de atenție. Telefonul și-a făcut apariția într-un catalog al dispozitivelor Android, loc în care și-a etalat câteva specificații tehnice.
Nu este nimic impresionant, nimic cu care să rupă gura târgului. Avem un display de 5,7 inchi (fără detalii despre rezoluție sau aspect), o memorie RAM de 3 GB și o capacitate internă de stocare de 32 GB. Sistemul de operare este listat în mod oarecum surprinzător ca fiind Android 8.1 Oreo și se mai vorbește chiar și despre senzorul pentru citirea amprentei digitale sau NFC.
Există chiar și speculații la nivel de chipset, care se zvonește că va fi un Qualcomm Snapdragon 450. Însă chiar și așa, este destul de evident că LG X4 (2019) va fi doar un entry-level care, în cel mai bun caz, va avea argumentul unui preț accesibil. Să așteptăm momentul anunțului oficial și să vedem atunci care sunt ambițiile sale (dacă are așa ceva).