Într-un final avem parte și de anunțul oficial de lansare pentru Meizu Note 9, un telefon care a fost subiectul multor materiale de tip leak. Un smartphone care intră parcă într-un soi de tipar al producătorilor chinezi pe segmentul de mid-range: un senzor foto principal pe spate de 48 megapixeli (un fel de nouă găselniță de marketing, care de fapt generează fotografii de 12 megapixeli), un notch în formă de picătură pentru camera foto frontală și un chipset Qualcomm Snapdragon 675.
Am făcut deja o descriere a argumentelor de ordin tehnic pe care Meizu Note 9 le scoate la înaintare în încercarea de a-și cuceri publicul.
Ecranul este de 6,2 inchi, cu o rezoluție de 2244 x 1080 pixeli. Are un decupaj în formă de picătură în partea de sus, care integrează o cameră frontală de 20 megapixeli. Sistemul dual camera de pe spate are, așa cum spuneam, un senzor principal de 48 megapixeli (senzor Samsung) și unul de adâncime de 5 megapixeli. Tot pe spate se găsește și cititorul de amprentă.
Chipset-ul Qualcomm Snapdragon 675 este asortat cu trei configurații de memorie. Una cu 4 GB de RAM și 64 GB memorie internă, cu un preț de aproximativ 210 dolari, una cu 6 GB de RAM și aceeași stocare de 64 GB și una cu 4 GB de RAM, dar memorie internă de 128 GB, ambele cu un preț de aproximativ 240 dolari.
Acumulatorul lui Meizu Note 9 are o capacitate de 4000 mAh și oferă suport pentru încărcare rapidă (18W). Sistemul de operare este un Android 9.0 Pie cu interfața Meizu peste. Telefonul va fi disponibil pe piața din China încă de săptămâna viitoare, fără detalii despre o disponibilitate globală. Sunt convins că pe canalele gri spre negru va fi accesibil și în Europa.
via Meizu