HomeFeaturedFocusZTE Axon 10 Pro 5G, noul flagship al producatorului chinez

ZTE Axon 10 Pro 5G, noul flagship al producatorului chinez

ZTE Axon 10 Pro 5G

O companie care se respectă intră repede în hora 5G, cea mai nouă găselniță a pieței de smartphone. Nu contează că încă nu există suport pentru conectivitate 5G din partea operatorilor în toate țările, important este să avem telefoane. Da, știu, sunt ironic, dar până la urmă este și o parte bună aici. Una dintre părți trebuia să facă prima mișcare și este destul de clar că producătorii de smartphone par să se fi mișcat mai repede. Deși este și aici o discuție lungă…

ZTE Axon 10 Pro 5G

Revenind, ZTE a intrat în competiție cu Axon 10 Pro 5G, un adevărat vârf de gamă pentru producătorul chinez. Automat, avem un telefon echipat cu chipset-ul Qualcomm Snapdragon 855 și modemul Qualcomm X50. Acest chipset este împerecheat cu o memorie RAM de 6 GB și o capacitate internă de stocare de 128 GB. Toate ascunse în spatele unui ecran AMOLED de 6,47 inchi și rezoluție 2340 x 1080 pixeli, prevăzut cu un mic notch în formă de U pentru camera frontală și care integrează și senzorul pentru citirea amprentei digitale.

Este clar că toate aceste trăsături îi asigură lui ZTE Axon 10 Pro 5G un aspect modern, în care ecranul ocupă aproape în totalitate suprafața frontală.

Terminalul are pe partea din spate un sistem de trei camere foto. Senzorul principal este de 48 megapixeli, al doilea este un ultra-wide de 20 megapixeli, iar cel de-al treilea este un telephoto de 8 megapixeli. Camera foto frontală este de 20 megapixeli.

Un acumulator de 4000 mAh, un Android 9.0 Pie și o disponibilitate inclusiv în Europa, planificată pentru luna martie sunt detaliile care mai merită evidențiate. Prețul pentru acest telefon nu este deocamdată cunoscut.

via GSM Arena

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep