Acum câțiva ani discutam cu mai mulți cunoscuți despre oportunitățile de afaceri generate de primele idei și soluții Internet of Things pentru zona de business, în special pe partea comercială și aveam ca exemple câteva programe pilot care trebuiau să monitorizeze și să genereze automat alarme pentru automatele de vânzare de dulciuri/băuturi răcoritoare ce se găsesc în aeroport respectiv opțiunile de monitorizare în timp real pentru temperatura și umiditatea solului în agricultură. Câțiva ani mai târziu am plăcerea să constat că soluții similare ce folosesc dispozitive IoT pentru zona smart retail au ajuns deja de mult timp în oferta comercială corporate Vodafone. Asta înseamnă că oricine poate avea acces la ele imediat și la costuri accesibile.
Internet-of-things este un concept care înglobeaza mai multe servicii într-o arhitectură care poate lucra pentru tine, astfel încât afacerea să devină mai eficientă și mai profitabilă.
Vodafone Business, noua identitate de brand a diviziei enterprise care demonstrează obiectivul Vodafone de a poziționa clienții și rezultatele tangibile de business pe primul loc, oferă companiilor soluții Internet of Things (IoT) de ultimă generație pentru a avea succes în procesul de transformare digitală.
În economia modernă fiecare afacere trebuie să aibă ca obiectiv optimizarea proceselor și reducerea costurilor, iar în acest context soluțiile Internet of Things pot avea un rol major – de exemplu o soluție de monitorizare și gestionare a activelor (flota de mașini) poate reduce cheltuielile legate de consum sau de întreținere. Totodată un set de senzori montați inteligent într-un magazin au posibilitatea de a oferi în timp real date despre consumatori, produse sau prețuri, contribuind la o experiență mai bună a clientului și aducând companiilor posibilitatea de a interacționa cu clienții în moduri complet noi, de a răspunde mult mai rapid nevoilor acestora și de a adăuga valoare relației cu aceștia.
Ecosistemul Internet of Things a trecut de mult de stadiu de proof of concept și este deja un atu concret în cadrul multor copmanii care doresc o dezvoltare durabila și funcțională, de multe ori este tehnologia care ne face deja și ne va face viața mai simplă. Vedem deja în jurul nostru că soluțiile Internet of Things pot ajuta la un transport mai bun, o iluminare mai eficientă, construcții inteligente și metode de utilizare optimă a resurselor, toate astea realizându-se pe baza unor echipamente inteligente, interconectate, care oferă date în timp real.
În acest moment serviciile Vodafone Business au în componență mai multe soluții:
· Vodafone Smart Counting
· Vodafone Digital Media Signage & Smart Analytics
· Vodafone Stock Alert
· Vodafone Heat Map
· Vodafone Client Assist
· Vodafone Queue Management
· Vodafone Quick Feedback
· Vodafone Wi-Fi
· Vodafone Mobile POS
· Vodafone Smart Parking
Pe unele le cunosc și le-am văzut implementate de ceva vreme, altele au apărut relativ de curând, ca urmare a o oportunităților din piață – la ultimele finale pentru competițiile Imagine Cup/Innovation Labs am văzut idei similare pe care tinerii viitori antreprenori le considerau oportune pentru a fi implementate. Mi-au atras atenția trei servicii convergente care luate împreună au capacitatea de a genera o valoare adăugată foarte mare în lanțul de retail, pentru comerciant și totodată pentru business-urile de consultanță ce pot clădi soluții de business inteligence (analiză și prognoză) cu machine learning pe baza datelor furnizate de dispozitivele internet of things.
Vodafone Smart Counting
Cu ajutorul soluției Vodafone Smart Counting, retailerul poate ține evidența numărului de clienți care intră în magazinele sale. Pe lângă asta, are acces la diverse rapoarte și grafice pentru a vizualiza traficul în anumite perioade de timp.
Beneficii:
- Măsurarea eficienței campaniilor de marketing;
- O mai bună experiență a clientului în magazin prin scăderea timpului de așteptare;
- Dimensionarea corespunzatoare a personalului din magazin in functie de traficul de clienti
Vodafone Stock Alert
Prin soluția Stock Alert, sunt monitorizate în timp real stocurile de produse, astfel încât să existe întotdeauna marfă la raft.
Beneficii:
- Monitorizarea permanenta a stocurilor;
- Clientul găsește întotdeauna produsul la raft, iar timpul de așteptare scade;
- Optimizarea proceselor de fabricatie si logistice astfel incat produsele sa nu lipseasca de la raft
Vodafone Heat Map
Localizarea zonelor de interes în care se opresc clienții și perioada petrecută în aceste zone (standuri promoționale, vitrine, zone de plasare a produselor, reclame, etc.).
Beneficii:
- Identificarea zonelor cu trafic intens oferă sugestii despre reajustarea planului magazinului pentru o eficienta mai mare;
- Planificarea eficientă a resurselor de personal;
- Îmbunătățirea experienței clientului, prin amenajarea optimă a magazinului;
Vodafone Queue Management
Detectează numărul de persoane care așteaptă la coadă, pe baza unui senzor video și măsoară timpii de așteptare.
Beneficii:
- Alerta instantanee determină deschiderea unei noi case de marcat în timp real;
- Clientul beneficiază de reducerea timpului de așteptare și de îmbunătățirea experienței în magazin;
Vodafone Quick Feedback
Obținerea instantanee a opiniei clienților față de experiența din magazin.
Beneficii:
- Menținerea clienților actuali și atragerea de noi clienți, prin rezolvarea problemelor în timp real;
- Clientul beneficiază astfel de interacțiunea rapidă cu personalul și de posibilitatea de a-și exprima părerile;
Aceste soluții smart retail există deja și pot fi consumate de către clienții Vodafone Business, de la lansare și până acum numărul și complexitatea lor crescând mereu.
Vodafone este partenerul digital de încredere pentru companiile din România, oferind cel mai relevant portofoliu de soluții inteligente care răspund nevoilor specifice ale fiecărei industrii. Soluțiile sunt personalizabile pentru a oferi un sprijin adecvat companiilor, indiferent de dimensiunea acestora.
Mai multe detalii despre solutiile Internet of Things ale Vodafone Romania găsiți pe site-ul Vodafone Business.