Cei ce au primit deja update-ul Android 9 Pie pentru seria Galaxy S9 și Galaxy S9+ se vor bucura să afle că a început să fie distribuit și setul de patch-uri de Android pentru luna februarie 2019. Și odată cu remediile de securitate vin și câteva opțiuni noi care nu au ajuns în Android 9 Pie lansat cu One UI: vorbim despre posibilitatea de programare și activare a modului Night Mode, stabilitate mai bună pentru conexiunea WiFi (probabil pentru conexiunile 5GHz), NFC, recunoașterea gesturilor.
Noul firmware aduce versiunea la G960FXXU2CSB3 respectiv G965FXXU2CSB3 și nu e foarte mare, undeva la 350 MB. După cum se poate vedea în imaginile de mai sus, update-ul e disponibil deja în Germania și e posibil ca și celelalte piețe din Europa să îl primească în curând.
Dacă nu aveți chef să îl așteptați puteți încerca să forțați instalarea folosind firmware-ul de pe Sammobile și pachetul Odin. Sau continuați să verificați disponibilitaeta update-ului din Settings și apoi Software update.