Citeam că e posibil ca în următoarea versiune de Android (adică Q), pe lângă chestiile faine (o temă neagră și un nou sistem de permisiuni pentru aplicații) o să vină și ceva nasol pentru utilizatori: operatorii vor beneficia de opțiuni mai ample de blocare a telefoanelor în rețea, pe baza SIM-ului.
Weekend-ul acesta au fost observate mai multe checkin-uri pentru codul sursă al viitorului Android, toate sub denumirea generică de ”Elemente extra pentru restricțiile operatorilor în Android Q”. Codul în cauză oferă opertorilor de telefonie mobilă un control mai bun asupra rețelelor în care un aparat va funcționa sau nu. Ca să fiu mai exact, în Android Q e posibil să există liste speciale în care se vor putea adăuga operatorii în ale căror rețele smartphone-ul în cauză să funcționeze și altele în care să nu aibă acces.
Mi se pare interesant estă că pare să fie blocat avântul larg luat de telefoanele dual-SIM, pentru care aceste restricții vor fi de asemenea implementate. Cu actualele versiuni de Android e posibil să se blocheze separat fiecare slot, dar în Android Q vor pute fi implementate politici care să permită anumite SIM-uri în slot-ul al doilea doar dacă în cel primar există SIM-ul acceptat oficial. Și restricțiile nu vor putea fi anulate prin hardware reset.
Încă nu e foarte clar cum va funcționa sistemul, dar ne ridică un semn de întrebare vizavi de politica viitoare a Google și de modul în care a decis să apere interesele operatorilor de telefonie mobilă.