Tenda Nova MW5 este un sistem WiFi Mesh AC1200 de tip “whole-home” destinat locuințelor mari, ce beneficiază de conexiuni la Internet cu bandă începând de la 100 Mbps. Nova MW5 este o soluție Wi-Fi excelentă dacă locuiți într-o casă cu suprafață între 150 și 300 metri pătrați, cu pereți despărțitori care blochează semnalele radio. Datorită tehnologiei MRC (Maximal Ratio Combining), care îmbunătățește transmisia Wi-Fi, crește capacitatea de penetrare a pereților și semnalul radio este distribuit uniform, pe o arie mai mare.
Tehnologia Mesh, introdusă cu mult timp în urmă, a fost inițial dezvoltată pentru aplicații militare, dar acum se utilizează în mod obișnuit în dispozitive destinate locuințelor cu mai multe etaje sau întinse pe suprafețe relativ mari, zonelor de birouri, magazinelor, mall-urilor și spitalelor.
Mesh Wi-Fi sau sistemul Mesh fără fir este, de fapt, o rețea de comunicații formată din noduri radio organizate într-o topologie de tip “plasă”. Diversele dispozitive utilizate (telefoane inteligente, tablete, laptopuri etc) se interconectează cu aceste noduri radio pentru a trimite și a recepționa date. Tenda aduce această tehnologie în casa dvs., acoperind toate zonele moarte, toate etajele, subsolurile, garajele și chiar curțile cu semnal Wi-Fi de calitate, fără întreruperi.
Mesh Tenda Nova MW5 permite ca dispozitivele să se conecteze în mod automat la cele mai puternice semnale din casă. Pe măsură ce vă schimbați poziția, dispozitivele dvs. ar putea să treacă de la un nod la altul, extrem de rapid, insesizabil pentru utilizator, pentru a beneficia de semnal mai puternic.
Tenda nova MW5 este un sistem WiFi Mesh AC1200 de tip “whole-home” destinat locuințelor mari, ce beneficiază de conexiuni la Internet cu bandă începând de la 100 Mbps. Un sistem MW5 cu 3 noduri asigură acoperirea unei suprafețe de până la 300 mp.
Nodul principal dispune de porturi Gigabit, permițând exploatarea la maxim a benzii de semnal de la furnizor și redarea fără întreruperi a fișierelor video 4K. Nodurile secundare, cu montare direct în priza de curent electric, se conectează ușor datorită pre-configurărilor, instalarea sistemului făcându-se extrem de simplu.
MW5 este construit pe baza tehnologiei Beamforming, fiind în măsură să concentreze puterea semnalului pe anumite direcții, exact către dispozitivele conectate la rețea, în loc doar de a emite în mod uniform în jur.
Caracteristicile principale sunt:
- Tehnologie Mesh
- Standard WiFi IEEE 802.3, IEEE 802.3u
- Porturi nod principal: 1 x Gigabit WAN/LAN , 1 x Gigabit LAN
- Porturi nod secundar: 1 x 10/100 LAN
- Rată de transfer wireless: 300 + 867 Mbps
- Număr maxim de dispozitive conectate: 60 (pentru sistem cu 3 noduri)
- Securitate WPA2-PSK
- Frecvența 2.4 & 5 GHz
- Tehnologie Beamforming+
- Suportă Amazon Alexa
Kit-ul wireless Nova MW5 cu 3 noduri va disponibil în oferta magazinelor de specialitate începând din luna decembrie, la prețuri începând de la 949 lei.
Sistemele mesh Tenda Nova MW5 vă permit, de asemenea, să vă extindeți rețeaua în funcție de nevoile pe care le aveți. Puteți adăuga cu ușurință mai multe puncte de acces și puteți extinde și mai mult acoperirea Wi-Fi.