Uite că pare că se adeverește o previziune de-a mea, făcută în momentul în care apăreau primele telefoane smart care aveau senzorul pentru citirea amprentei digitale integrat în display. Spuneam atunci că, în goana producătorilor de smartphone spre un screen-to-body ratio cât mai mare, următorul pas firesc mi se pare integrarea camerei foto frontale în display. Asta pentru a elimina notch-ul care mai fura puțin din suprafața ecranului.
E drept, de atunci a mai apărut și varianta slider-ului, acel mecanism care ascunde camera frontală și care iese la iveală doar dacă este necesar. L-am văzut destul de frecvent în ultima vreme, la cele mai noi flagship-uri ale producătorilor chinezi, la Xiaomi Mi Mix 3 sau Honor Magic 2, dar și în zona de mid-range, la Lenovo Z5 Pro. Dar parcă soluția mai practică, mai fiabilă pe termen lung și, cred eu, chiar mai ieftină, rămâne integrarea camerei frontale în display.
Iar acum ea pare mai aproape, din moment ce LG, un producător de tradiție din zona de display-uri, care a inovat în această piață de nenumărate ori, a patentat o astfel de tehnologie. Și nici măcar nu sunt singurii care s-au gândit la așa ceva. Se pare că și Samsung, un alt producător de tradiție de panel-uri display cochetează cu ideea unui astfel de smartphone (fără să se știe dacă a patentat și o tehnologie în această direcție).
În cazul LG, este interesantă și abordarea unui display curbat, care s-ar putea să intre serios în planurile de viitor ale acestui producător.
De la o cerere de patentare a unei inovații tehnologice până la un produs finit, este cale lungă. Însă important este că în industria de smartphone o astfel de inovație a fost deja luată în calcul de niște producători din prima linie.
via GSM Arena