A sosit momentul pentru Huawei Mate 2O Pro review: de ce este cel mai bun smartphone Android din 2018 și care sunt lucrurile unde excelează plus cele unde mai este de lucru. Despre toate acestea o să vă povestesc în cele ce urmează.
După aproape trei săptămâni de teste cred că am ajuns să știu suficient de bine ce poate (și ce nu poate) cel mai bun smartphone Android din 2018 încât să pot scrie acest articol. Am primit prin programul Orange Smartphone Tester modelul Huawei Mate 20 Pro în excelenta variantă de culoare Twilight. Cu un sistem principal format din trei camere foto, un super display AMOLED edge-to-edge, 6 GB RAM și super performanță, Huawei Mate 20 Pro poate fi încoronat fără nici-un fel de problemă drept cel mai bun smartphone Android din 2018 și este practic ceea ce Samsung nu a reușit să facă cu Galaxy Note9.
Haideți să vedem de ce.
Design premium
Învățând de la Samsung, Apple, LG și HTC Huawei a reușit să vină după P20 Pro cu un model de smartphone în care să remedieze (aproape) toate neajunsurile și să răspundă pozitiv la (mai) toate cerințele utilizatorilor. Începând de la un design superb pe culoarea Twilight, mergând la camera foto, performanță, rezistență la apă/zgârieturi și nu în ultimul rând ajungând la o autonomie (aproape) perfectă.
Huawei Mate 20 Pro are un design deja clasic, cu margini curbate, frumos finisate, display generos (de 6.4 inci) edge-to-egde sistem unibody și aduce două noutăți semnificative: senzone de amprentă pus sub display și trei camere foto pe sistemul principal. Carcasa este de 157.8 x 72.3 x 8.6 mm și aparatul cântărește 189 grame, având o priză foarte bună la ținerea cu o singură mână – folosirea cu o singură mână este ceva mai greu de realizat chiar și atunci când e activă interfața optimizată pentru așa ceva (cea în care ecranul este prezentat într-o fereastă mai mică).
Partea din față e acoperită aproape complet de display-ul curbat AMOLED de 6.4 inci, marginile fiind aproape inexistente. Se poate observa curbura ecranului cât și faptul că afișajul este rotunit la margini. Huawei a decis să vină cu notch (breton) pe Mate 20 Pro, chestie care unora nu le este neapărat pe plac. Pot să spun că după ce m-am obișnuit cu acest tip de design nici nu mă încântă dar nici nu mă deranjează – în cazul Mate 20 Pro lateralele bretonului sunt bine puse în valoare, icon-urile umplând eficient locul disponibil.
La partea din față Huawei Mate 20 Pro seamănă izbitor cu seria Galaxy S9, pe ideea asta multă lume ce v-a văzut cu telefonul m-a întrebat dacă am vreun prototip de Galaxy S10. Spatele lui Mate 20 Pro, mai ales pe culoarea Twilight este un deliciu, degrade-ul de nuanțe de albastru făcându-l să arate extrem de bine. Din acest motiv am și ales să folosesc o husă originală Huawei Mate 20 Pro (primită de la MobileDirect), care din păcate nu este inclusă în pachetul ce se vinde în România, dar pe care vi-o recomand pentru că ar fi păcat să stricați această carcasă.
Ideea de a pune grupat cele trei camere ale sistemului foto/video principal e foarte bună, iar completarea careului cu LED-ul flash păstrează simetria design-ului și îi dă și personalitate. Singura siglă Huawei se află pe spate, în partea inferioară, pusă chiar discret.
Pe laterale se poate vedea marginea metalică a carcasei ce prinde sticla de pe față cu cea de pe spate. Doar pentru partea dreaptă avem două butone: volum și pornire/oprire, cealaltă păstrându-și linia dreaptă.
În partea de jos avem slut-ul USB Type-C și cel pentru SIM plus cel NM (Nano Memory), o altă inovație Huawei pentru Mate 20 Pro.
Pentru ca în partea superioară să existe doar fanta pentru microfonul ambiental și cea pentru conexiunea IR.
Toate acestea contribuie la un aspect premium pe care vă invit să îl vedeți fizic pentru că pozele, oricât de reușite ar fi, nu pot surprinde cu adevărat aspectul lui Mate 20 Pro.
Display superb AMOLED de 6.4 inci și rezoluție de 1440 x 3120 pixeli
Al doilea element definitoriu pentru Huawei Mate 20 Pro este excelentul display de 6.4 inci ce propune o rezoluție maximă de 1440 x 3120 pixeli, configurație ce îi conferă o densitate de 538 ppi. După ce m-am jucat cu Samsung Galaxy S9+ și mai apoi cu Galaxy Note9 credeam că va fi greu să mai văd un display de la fel de bun. Mă bucur totuși că Sony cu Xperia XZ3 și Huawei cu Mate 20 Pro au venit să mă contrazică, aducând alternative foarte bune la propunerea Samsung – și dacă vreți să vă convingeți atunci vă recomand să parcurgeți articolul în care am pus unul lângă celălalt display-urile excelent de pe Sony Xperia XZ3, Huawei Mate 20 Pro, Samsung Galaxy Note9, iPhone Xs și Asus Zenfone 5z.
Culorile sunt redate foarte bine, atât pe alb cât și pe negru, cu o plajă generoasă în ceea ce înseamnă setarea luminozității. La fel ca Sony Xperia XZ3 sau Galaxy Note9 și Huawei Mate 20 Pro are funcție de Always on display, profitând de ideea de AMOLED și afișând permament detalii despre oră, nivelul bateriei și notificări.
Nu are în schimb opțiuni speciale pentru afișarea pe informație doar pe margini așa cum face Samsung pe S9/S9+ respectiv Note9. Bineînțeles că Huawei oferă și optimizări pentru display, de la schimbarea automată a rezoluției (pentru a optimiza consumul de baterie) și până la activarea modului NIght Mode (din păcate nu merge pe apus/răsărit, trebuie ales un interval orar prestabilit).
Folosind în paralel Sony Xperia XZ3, Galaxy Note9 și Huawei Mate 20 Pro nu am ajuns să simt vreo diferență între ele – doar dacă te uiți foarte atent și le ai pe toate la îndemână vei observa mici detalii. Am mai zis deja, culorile sunt reprezentate foarte bine pe toată gama.
Aș mai puncta că Hauwei Mate 20 Pro nu are nicio problemă funcțională la nivel touch ca urmare a folosirii unor margini curbate, edge-to-egde.
Ideea inovatoare de a aduce senzorul de amprentă sub ecran nu impactează funcționaliatea touch. Tehnologia nu este încă matură și din acest motiv am avut dese probleme de autentificare folosind amprenta, în special când afară era mai frig (nu știu dacă are legătură directă, dar atunci am văzut că se manifestă mai des).
Camera foto: zoom 5x și super performanță pentru pozele de noapte
Huawei P20 Pro are încă cel mai bun sistem de fotografie pe smartphone iar Mate 20 Pro vine pe urmele lui, cu un sistem similar. A fost introdusă ideea de folosi trei camere, trecerea de la una la alta făcându-se automat prin intermediul aplicației Camera:
– 40 MP, f/1.8, 27mm (wide), 1/1.7″, PDAF/Laser AF
– 20 MP, f/2.2, 16mm (ultrawide), 1/2.7″, PDAF/Laser AF
– 8 MP, f/2.4, 80mm (telephoto), 1/4″, 5x optical zoom, OIS, PDAF/Laser AF
Fiecare dintre camere având o destinație clară:
– pentru poze de aproape, unde avem zoom țntre 0.6x și 1x, se activează și se folosește camera de 20 MP, f/2.2, 16mm (ultrawide), 1/2.7″
– pentru pozele la 1x este activă camera de 40 MP, f/1.8, 27mm (wide), 1/1.7″
– iar pentru tot ceea ce însemnă mărire (zoom) se folosește camera de 8 MP, f/2.4, 80mm (telephoto), 1/4″
Și în general își fac treaba foarte bine. Vă recomand să citiți articolu de aici unde am detaliat ce poate face fiecare dintre camerele lui Huawei Mate 20 Pro, la ce sunt bune și cum să le folosiți cu funcția de Zoom 5x optic.
Rezultatele sunt foarte bune – urmând acest link puteți consulta albumul cu pozele făcute cu Huawei Mate 20 Pro pus pe pagina de Facebook a MOBzine.ro.
Exemplu cu poză de zi, seară și close up (imaginile sunt redimensionate):
Huawei folosește și pe Mate 20 Pro AI-ul propriu (împreună cu procesorul dedicat) ce uneori își face treaba cum trebuie, alegând automat cele mai bune setări pentru fotografiere. Spun doar uneori pentru că sunt și multe cazuri (în special pentru pozele de zi) unde AI-ul mai mult încurcă – acesta este și motivul pentru care pozele de zi ale lui Mate 20 Pro au de suferit.
Pentru că am vrut să văd cât de bun e sistemul foto de pe Huawei Mate 20 Pro am investit foarte mult în două teste comparative – unul de zi și altul de noapte pe care vă recomand să le citiți – în care am evaluat performanța lui Mate 20 Pro vizavi de Sony Xperia XZ3, iPhone Xs, Samsung Galaxy Note9 și Asus Zenfone 5z, cu rezultate suprinzătoare.
Pentru poze de noapte (low light), Mate 20 Pro este imbatabil. Pe zi și în lumină puternică are ceva probleme în a reda corect culorile și detaliile.
Pentru partea de filmare, lucrurile stau cam la fel: cei 128 GB de stocare prezenți pe Mate 20 Pro sunt un suport bun și pentru materialele 4K, așa că dacă vă gândiți să îl folosiți pentru a vă înregistra vacanțele, e o idee bună. Ceva similar am făcut și eu:
Aplicația Camera de pe Mate 20 Pro are disponibile multe setări predefinite treabă ce ajută foarte mult utilizatorul atunci când vine vorba despre înregistrări HDR, Slow-mo (32x la 960 fps cu doar 720p și 4x la 120 fps cu 1080p, 8x la 240 fps), panoramă, night shot, light painting și time lapse.
Cu toate acestea, să nu credeți că dacă vă luați un Mate 20 Pro (sau oricare alt smartphone ce este considerat ca având o cameră foto excelentă) veți putea renunța la o cameră DSLR. Producătorii sunt pe un drum bun, dar mai au mult de mers.
Performanță de top
Dacă P20 Pro a fost o dezamăgire în ceea ce înseamnă performanța, cu Mate 20 Pro Huawei și-a reparat greșeala și adus pe piață un smartphone puternic, capabil să depășească multe alte flagship-uri de top – ca să îl vedeți în acțiune vă recomand să parcurgeți comparația de performanță făcută cu Sony Xperia XZ3, Samsung Galaxy Note9, Apple iPhone Xs și Asus Zenfone 5z.
Orice veți dori să faceți cu Huawei Mate 20 Pro va fi floare la ureche – de la jocuri la editare video și folosirea zilnică, procesorul Kirin 980 (Octa-core – 2×2.6 GHz Cortex-A76 & 2×1.92 GHz Cortex-A76 & 4×1.8 GHz Cortex-A55) face față cu brio și aparatul nu se încinge excesiv. Browsing, social media, multimedia (chiar și redare de filme 1080) sunt operații cursive.
Pentru cei ce doresc să vadă benchmark-uri, uitați cum se comportă Huawei Mate 20 Pro în AnTuTu, Passmark, PC Mark și alte teste de browser:
Performanța bună se datorează comninației de 6GB RAM și un cipset nou (Kirin 980, făcut cu tehnologie de 7nm). Am observat că și memoria internă este rapidă, timpii de salvare și încărcare pentru materiale video mari fiind foarte buni.
În perioada de testare nu am avut niciun fel de problemă cu Huawei Mate 20 Pro – nu au fost blocări, nu am pierdut semnalul sau vreo convorbire, aplicațiile nu au crăpat, indiferent cât de mult l-am stresat. Mai mult chiar, VoLTE și Wi-Fi calling (servicii disponibile pe abonamentul Orange) au mers impecabil și m-au ajutat să am o autonomie bună chiar și acolo unde semnalul 4G era problematic.
Apropo de autonomie, Huawei Mate 20 Pro este flagship-ul care mi-a demonstrat că poți folosi la maxim tehnologia (display de calitate, 4G, putere de procesare) fără să îți fie teamă că rămăi fără baterie. Și în concediu (unde l-am folosit intens pe 4G pentru navigație cu Google Maps și social media) și la birou (TuneIn Radio, Spotify, Twitter și Facebook), Huawei Mate 20 Pro m-a ținut cu brio o zi: pornit de la 7 dimineața și ajuns seara acasă pe la 22:00 cu cel puțin 35% autonomie rămasă. Au fost chiar zile în care seara am avut și 45% autonomie.
Asta se datorează unei baterii generoase de 4200 mAh și optimizării consumului de energie din Android și de pe platforma Kirin 980. Eu sunt un power user pe smartphone și dacă la mine a durat o zi pot să spun că pentru un utilizator obișnuit Huawei Mate 20 Pro poate să ofere două zile de autonomie.
Iar ca să vă faceți o părere despre cum se compară autnomia lui Mate 20 Pro cu cea a lui Sony Xperia XZ3, iPhone Xs, Samsung Galaxy Note9 și Asus Zenfone 5z vă recomand să parcurgeți comparația de aici.
Extra: AI, software, Health și PC-ul din smartphone
Huawei Mate 20 Pro funcționează cu Android 8 Oreo peste care există interfața EMUI 9.0 a Huawei care face tot posibilul să mimeze (ca și în cazul Samsung) o experiență de lucru similară cu iOS. Din acest motiv eu am instalat și folosit launcher-ul Rootless Pixel Launcher, o clonă de Pixel Launcher care oferă o experiență de lucru mai apropiată de Android (Vanilla) pur.
Într-un astfel de context Mate 20 Pro s-a descurcat excelent și mă bucur să văd că toate optimizările Huawei nu blochează posibilitățile de personalizare la nivel de interfață și experiență de lucru. Rămân prezente aplicațiile Phone, Messaging, desenate foarte similar cu cele de pe iOS, însă cu puțină bunăvoință pot să fie înlocuite cu Google Phone și/sau cu Google Messages (pe aceasta din urmă o recomand celor ce vor să beneficieze de serviciile Orange Android Messages).
Îmi place extrem de mult funcția Huawei de afișare a vitezei de upload/download în bara de status Android, foarte utilă pentru momentele în care te întrebi dacă rețeaua funcționează eficient. Totodată, cine nu vrea să folosească notch-ul, poate să dezactiveze funcția și să personalizeze interfața Android.
Ca și element extra pe care vreau să vi-l aduc la cunoștință este Hauwei Easy Projection, opțiune bazată pe Mirrorlink ce permite transformarea telefonului într-un mini PC. Da, ați citit bine: Mate 20 Pro se poate transforma într-un mini PC fără să fie nevoie de cabluri, iar voi ca utilizatori să folosiți aplicațiile de pe telefon pe un ecran mare, cu tastatură și maus. Este viitorul către care ne îndreptăm cu pași repezi datorită saltului tehnologic tot mai rapid.
Ideea e așa: dacă aveți la îndemână un smart TV ce știe Mirrorlink și un Huawei Mate 20 Pro atunci puteți să folosiți Word, Chrome, Remote Desktop Connection, Facebook pe un ecran mare, la fel cum ați folosi aplicațiile de pe PC-ul de acasă. Cu diferența că nu trebuie să legați niciun fel de cablu de telefon și că puteți face asta și când mergeți în delegație sau în concediu, în camera de hotel. Mai multe detalii despre ce este Huawei Easy Projection, cum se activează și la ce e util găsiți aici.
Concluzie: Huawei Mate 20 Pro este cel mai bun smartphone Android din 2018
În concluzie, pentru excelentul display, sistemul foarte bun de camere foto, performanța, elementele extra și nu în ultimul rând autonomia, cred că Huawei Mate 20 Pro este cel mai bun smartphone din 2018. Răspunde perfect nevoii de a avea un ecran mare, cu culori bune, pe care informația să se poată citi fără probleme. E capabil să ruleze în paralel multe aplicații, inclusiv pe split screen și bateria nu te lasă atunci când îți e lumea mai dragă – și chiar dacă ar face asta, beneficiază de Fast battery charging 40W (70% în 30 min) și Qi wireless fast charging (15W) ca să îl poți pune pe picioare rapid.
La nivel tehnologic înglobează tot ce există mai bun pe piață: procesor rapid, 6 GB RAM, 128 GB pentru stocare, GPS, Bluetooth 5, NFC și are chiar și IR. Arată foarte bine, sticla fiind protejată cu tehnologia Corning Gorilla Glass. Iar marele neajuns de la P20 Pro e rezolvat, Mate 20 Pro având protecție la apă și praf, fiind certificat IP68.
Toată aceste specificații de top nu se mai găsesc într-un smartphone similar și cel mai important, funcționează fără reproș. De asta putem trece cu vedere faptul că senzorul de amprentă pus sub display nu merge așa cum trebuie, că nivelul audio al difuzoarelor putea fi mai bun și să software-ul EMUI seamănă prea tare cu iOS (nu că asta ar fi ceva rău pentru un anumit tip de utilizatori).
Pentru toate cele de mai sus vă recomand Hauwei Mate 20 Pro: este cel mai bun smartphone Android pe care îl avem în 2018!
Și ca de obicei, dacă vă gândiți să vi-l luați, alegeți o variantă de abonament unde primiți și suficient net ca să îl puneți în valoare.
Își merită banii? Având în vedere prețurile produselor competitoare, Mate 20 Pro oferă mult mai multe la (aproape) aceiași bani.
Informații: Huawei
Preț: de la 399 EUR la Orange
PRO |
CONTRA |
+ design
+ performanta + autonomie (4200 mAh baterie) + display + poze low light + 6 GB RAM, 128 GB pentru stocare + sistem foto cu trei camere principale + zoom optic 5x + Easy Projection + IP68 și fast charging |
-senzorul de amprentă nu funcționează constant
-fără microSD, doar cu card NM -interfața EMUI similară iOS -calitatea audio în difuzoare putea să fie mai bună |
[…] 192 de grame fiind în foarte multe privințe similar lui Mate 20 Pro. Cine a avut ocazia să vadă Mate 20 Pro, lansat de Huawei în toamna anului trecut are deja imaginea clară pentru noul P30 Pro: același […]
[…] ci doar după câteva update-uri de firmware. Este practic confirmarea a ceea ce am zis și eu în review-ul de Mate 20 Pro și anume că da, e cel mai fain Android lansat în 2018, dar încă nu era complet. Cu noile […]