Dacă Apple a venit cu ideea de a face un iPhone mai ”ieftin”, nu ar trebui să ne mire faptul că și Google se gândește la un Pixel 3 Lite. Iar dacă ideea este susținută și de un leak (credibil) în care vedem cum arată Pixel 3 Lite, înseamnă că există o urmă de adevăr și că în curând Google va prezenta acest smartphone.
Via Rozetked.me, un site rusesc (același care ne-a furnizat și primul review de Pixel 3 XL încă înainte de lansarea oficială), vedem primele poze cu Pixel 3 Lite, cunoscut cu numele de cod ”Sargo”.
Și aparatul arată cam așa:
La prima vedere ”Sargo” are un aspect similar seriei Pixel, atâta doar că Pixel 3 Lite are caracsă din plastic (doar o să fie mai ieftin, nu?). E posibil să vorbim de un display de 5.56 inci, IPS LCD cu o rezoluție de 2220 x 1080 pixeli, fără notch, ceea ce ar trebui să fie un aspect pozitiv. Pe față se poate vedea o singură cameră foto și un difuzor sus și altul jos.
Mi se pare interesant că într-un moment în care mai toți producătorii urmează direcția Apple cu renunțare la clasicul jack audio, Google vine și pune unul pe Pixel 3 Lite. Din testele făcute pe acest prototip înțelegem că ar fi construit pe un cipset Snapdragon 670 și că ar avea o combinație de 4GB RAM + 32 GB pentru stocare, o configurație modestă.
Însă, camera principală pare să fie aceiași cu cea e pe Pixel 3 și Pixel 3 XL (da, asta de se pare că are probleme), de data asta pusă într-un aparat cu un preț mai accesibil (400-500 USD).
După cum am zis, conceptul de Pixel 3 Lite nu pare să fie o idee hazardată și cred că Google încearcă să mai extindă puțin gama Pixel pentru a contacara oferta Apple, deși dacă suntem corecți, nici la preț și nici la aspect/performanță seria Pixel nu poate ține piept produselor Apple.
Rămâne de văzut dacă Pixel 3 Lite se va materializa și când. E foarte posibil și ca prototipul din imaginile de mai sus să fie un proiect abandonat și asta să fie și justificarea pentru care vedem doar acum imaginile cu acest smartphone.
Voi ce părere aveți: ar fi o idee bună ca Google să aducă un Pixel 3 Lite la fel cum Samsung și Huawei procedează cu flagship-urie lor?
via 9to5G