Sunt șanse destul de mari ca Panasonic P85 Nxt să nu ajungă în veci pe piețele europene. Cel puțin nu pe căi oficiale. Și cu toate acestea el reprezintă un model de eficiență în zona de low-budget la care ar trebui să se uite și alți producători. Are suficiente de oferit, fără să ridice totuși pretenții în partea de hardware, la un preț de aproximativ 95 dolari. A fost deja lansat pe piața din India, acolo unde telefoanele low-budget încă au succes și reușesc să facă volume de vânzări.
Panasonic P85 Nxt este construit în jurul unui display de 5 inchi și rezoluție HD standard (1280 x 720 pixeli, aspect 16:9), protejat cu Gorilla Glass. Se bazează pe un chipset Qualcomm Snapdragon 210 (procesor quad-core), o memorie RAM de 2 GB și o capacitate internă de stocare de 16 GB, ce poate fi extinsă prin microSD.
Camera foto principală este de 8 megapixeli, cea secundară este de 5 megapixeli (și oferă suport pentru Face Unlock), pe spate există și un senzor de amprentă. Telefonul oferă chiar și suport pentru dual-SIM.
Însă cea mai interesantă caracteristică pentru acest nivel de preț este reprezentată de acumulatorul lui Panasonic P85 Nxt, care are o capacitate de 4000 mAh și poate încărca alte dispozitive (reverse charging). Pentru un telefon de 95 dolari, lista este chiar OK. Așa că cred că Panasonic P85 Nxt a meritat atenția noastră pentru câteva minute.
via Panasonic
[…] Să faci un telefon sub numele de Energizer, cu acumulator de 2000 mAh, este ca și cum ai juca cu Cristiano Ronaldo pe post de portar. Mie așa mi se pare. Și atunci când și restul specificațiilor sunt desprinse parcă din trecut, degeaba te mai lauzi cu prețul de 100 euro, valabil chiar pe piețele din Europa. Da, știu, este vorba despre alte piețe, dar tocmai am avut o lecție de low-budget cu Panasonic P85 Nxt. […]