HomeFeaturedFocusMEGATEST: Asus Zenfone 5z vs Sony Xperia XZ3 vs Samsung Galaxy Note9...

MEGATEST: Asus Zenfone 5z vs Sony Xperia XZ3 vs Samsung Galaxy Note9 vs Huawei Mate 20 Pro vs iPhone Xs–partea 1, design

Asus Zenfone 5z vs Sony Xperia XZ3 vs Samsung Galaxy Note9 vs Huawei Mate 20 Pro vs iPhone Xs
Asus Zenfone 5z vs Sony Xperia XZ3 vs Samsung Galaxy Note9 vs Huawei Mate 20 Pro vs iPhone Xs: care e cel mai cel smartphone al momentului?

Care e mai bun: Asus Zenfone 5z vs Sony Xperia XZ3 vs Samsung Galaxy Note9 vs Huawei Mate 20 Pro vs iPhone Xs?

Vă oferim răspunsul într-o serie de materiale care debutează în acestă seară. Începem ediția de toamnă a MEGATEST-ului MOBzine.ro în care comparăm din toate punctele de vedere cele mai bune smartphone-uri ale momentului cu o rprimă analiză a design-ului și dimensiunilor pentru cele cinci aparate deosebite pe care le testăm: Asus Zenfone 5z, Sony Xperia XZ3, Samsung Galaxy Note9, Huawei Mate 20 Pro (venit prin programul Orange Smartphone Tester) și iPhone Xs.

Haideți să vedem.

Aspect: cu sau fără notch

Fără îndoială aspectul unui smartphone este unul dintre cele mai importante criterii de alegere pentru majoritatea consumatorilor. Degeaba un smartphone are performanțe bune, preț relativ corect dacă nu impresionează prin aspect. Piața vrea smartphone-uri interesante din toate punctele de vedere, care să impresioneze și care să ofere o anumită distincție posesorului.

Apple a pornit acest trend, continuat apoi cu succes de către Samsung și care acum pare să fie preluat de către Huawei care a reușit un smartphone deosebit cu Mate 20 Pro, ținându-și promisiunea că va ”impresiona” făcută imediat după lansarea seriei iPhone Xs.

În testul nostru am ales cinci smartphone-uri de top, toate capabile să accedă la titlul de cel mai bun. Avem un Asus Zenfone 5z construit în stilul clasic al Asus, un Xperia XZ3 polișat, un Note9 atent fabricat de către Samsung, un design premium pe Mate 20 Pro și un iPhone Xs care surprinde cu adevărat sintagma Apple ”același, dar totuși diferit”.

DSC_0659

Privite din față, aparatele par să fie construite în mod similar: un ecran imens care aceopră aproape toată partea frontală, unele cu notch, altele fără, niciunul cu butoane hardware sau senzor de amprentă pe partea frontală.

Asus Zenfone 5z vs Sony Xperia XZ3 vs Samsung Galaxy Note9 vs Huawei Mate 20 Pro vs iPhone Xs
Asus Zenfone 5z vs Sony Xperia XZ3 vs Samsung Galaxy Note9 vs Huawei Mate 20 Pro vs iPhone Xs: cum arată partea superioară.

Lateralele sunt zonele unde apar diferențe, cu toate că cele cinci smartphone-uri au un numitor comun: marginile rotunjite și o atenție sporită la detalii.

Asus Zenfone 5z vs Sony Xperia XZ3 vs Samsung Galaxy Note9 vs Huawei Mate 20 Pro vs iPhone Xs
Asus Zenfone 5z vs Sony Xperia XZ3 vs Samsung Galaxy Note9 vs Huawei Mate 20 Pro vs iPhone Xs: partea inferioară.

Asus Zenfone 5Z vine cu un aspect clasic Asus: o carcasă ce combină sticla (un ecran de 6.2 inci cu acoperire 83.6%) cu aluminiul și pe care se vede textura emblematică deja pentru produsele Asus.

Asus Zenfone 5Z
Asus Zenfone 5Z: vedere din spate.

Pe partea din spate există sistemul dual de camere și senzorul de amprentă. Este unul din puținele aparate ce are încă jack-ul audio.

Sony Xperia XZ3 vine cu  carcasă de sticlă care dă un aspect premium celui mai bun smartphone făcut până acum de Sony. Are margini rotunjite, o formă curbată și în mod distinct, senzorul de amprentă e poziționat pe mijlocul spatelui, mult sub camera foto.

Sony Xperia XZ3
Sony Xperia XZ3: carcasă rotunjită, senzor de amprentă poziționat pe spate.

Nu are notch și raportul dintre display și carcasă este de doar 80.5%).

Samsung Galaxy Note9 este și el un produs clasic, urmând îndeaproape design-ul Samsung din ultimii doi ani. Avem un display curbat de 6.4 inci (83.4% raport ecran/carcasă), senzorul este pus în partea din spate alături de cele două camere foto principale.

Samsung Galaxy Note9
Samsung Galaxy Note9: sistemul dual de camere foto și senzorul de amprentă.

Samsung se ține tare și evită cât poate de mult notch-ul (și bine face!) notch-ul venit ca un tăvălug peste toți producătorii de aparate Android. În plus are stylus-ul care îl evidențiază și îl recomandă zonei power users. Și să nu uit, are jack audio.

Huawei Mate 20 Pro este fără îndoială vedeta în ceea ce privește design-ul: îmbină reușit marginile curbate lansate de Samsung cu notch-ul Apple, având o carcasă curbată, cu o culoare în degrade.

Huawei Mate 20 Pro
Huawei Mate 20 Pro și impresionantul sistem foto co trei camere.

Partea din spate este dominată de sistemul format din trei camere foto principale și ca noutate absolută avem senzorul de amprentă ascuns sub sticlă, direct pe display.

iPhone Xs este un clasic: pentru un neinițiat este absolut imposibil să discearnă între un iPhone X (modelul de anul trecut) și iPhone Xs (modelul din acest an). Chiar și nouă ne-a fost greu la prima vedere să vedem diferențe, ele există totuși dar sunt subtile. Are notch, dar nu are senzor de amprentă, iar pe spate avem doar sistemul dual de camere și marea siglă Apple.

Apple iPhone Xs
Apple iPhone Xs: același design de anul trecut.

Cam așa se prezintă aparatele din punct de vedere design. Oricât de multe detalii aș da, sunt irelevante dacă nu le puteți admira în detaliu, așa că vă recomand să vă uitați atent la pozele de mai jos:

Asus Zenfone 5Z, Sony Xperia XZ3, Samsung Galaxy Note9, Huawei Mate 20 Pro, iPhone Xs
De la stânga la dreapta: Asus Zenfone 5Z, Sony Xperia XZ3, Samsung Galaxy Note9, Huawei Mate 20 Pro, iPhone Xs – vedere din spate.

Dimensiuni: display peste 5,8 inci, greutate peste 150 de grame

Să ne uităm puțin mai atent peste caracteristicile carcaselor. Se poate observa ușor că iPhone Xs este cel mai mic, dar asta vine și dezavantajul celui mai mic display și al unei baterii semnificativ mai mici decât pentru celelalte aparate din acest test.

Totodată este și cel mai subțire smartphone, cu doar 7,7 mm.

Asus Zenfone 5Z, Sony Xperia XZ3, Samsung Galaxy Note9, Huawei Mate 20 Pro, iPhone Xs
De jos în sus: Asus Zenfone 5Z, Sony Xperia XZ3, Samsung Galaxy Note9, Huawei Mate 20 Pro, iPhone Xs

La polul opus îl avem pe Samsung Galaxy Note9 ca fiind cel mai înalt, pe Xperia XZ3 ca fiind cel mai gros și tot Note9 drept cel ami lat.

Cel mai greu aparat este tot Galaxy Note 9.

 

Asus Zenfone 5Z Sony Xperia XZ3 Samsung Galaxy Note9 Huawei Mate 20 Pro Apple iPhone Xs
Lungime (mm) 153 158 161,9 157,8 143,6
Lățime (mm) 75,7 73 76,4 72,3 70,9
Grosime (mm) 7,9 9,9 8,8 8,6 7,7
Greutate (g) 155 193 201 189 177
Diagonală display (inci) 6,2 6 6,4 6,39 5,8
Rezoluție display (pixeli) 1080 x 2246 1440 x 2880 1440 x 2960 1440 x 3120 1125 x 2436
Raport display/carcasă (%) 83,6 80,5 83,4 87,9 82,9
Densitate display (ppi) 402 537 516 538 458
Protecție display Gorilla Glass Gorilla Glass 5 Gorilla Glass 5 Gorilla Glass rezistentă la zgăriere
Notch da nu nu da da
Jack audio da nu da nu nu
Încărcare USB Type-C USB Type-C USB Type-C USB Type-C Lightning
Senzor de amprentă da da da da, in display nu
Recunoaștere facială da da da da da
Carcasă aluminiu + sticlă aluminiu + sticlă aluminiu + sticlă aluminiu + sticlă oțel + sticlă
Rezistență apă/praf IP65/IP68 IP68 IP68 IP68

La nivelul display-ului avem așa:

– cea mai mare rezoluție este cea a lui Huawei Mate 20 Pro: 1440 x 3120 pixeli

– cea mai mare diagonală a ecranului este de 6,4 inci pentru Galaxy Note9

– cea mai bună densitate a ecranului este de 538 ppi pentru Mate 20 Pro, care întrece minimal Sony Xperia XZ3 cu 537 ppi

– iar cel mai bun raport display/carcasă este de 87,9%, tot pentru Huawei Mate 20 Pro

Asus Zenfone 5Z, Sony Xperia XZ3, Samsung Galaxy Note9, Huawei Mate 20 Pro, iPhone Xs
Vedere laterală: de jos în sus Asus Zenfone 5Z, Sony Xperia XZ3, Samsung Galaxy Note9, Huawei Mate 20 Pro, iPhone Xs

Cam așa arată grila de start în acest MEGATEST. Vă lansăm o provocare: ne-ar plăcea să știm care aparat vă place cel mai mult și de ce?

Dacă modul în care arată un smartphone și materialele caracasei sunt criterii subiective care generează preferințe ce nu pot fi contestate, în zilele următoare o să ducem analiza la următorul nivel: calitatea display-ului.

Veți afla lucruri interesante așa că vă recomandăm să stați cu ochii pe site.

P.S.: Ca să fiți siguri că aspectul lui Huawei Mate 20 Pro rămâne la fel de frumos și după o perioadă mai mare de folosire, vă recomand două huse Huawei, pe care le puteți comanda de pe site-ul partenerului nostru MobileDirect.

Este vorba despre o husă transparentă din silicon, foarte similară cu cea pe care Huawei o pune în pachetele originale pentru modelu P20 Pro și pe care am folosit-o mai des pentru că păstrează vizibilitatea carcasei deosebite. Cea de-a doua este una de tip cover, care permite citirea informațiilor de pe ecran. Aceasta este mai elegantă și se potrivește perfect cu stilul celor ce vor să protejeze și ecranul excelent de pe Huawei Mate 20 Pro.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep