HomeFeaturedFocusLenovo Z5 Pro ar putea avea patru camere foto pe spate

Lenovo Z5 Pro ar putea avea patru camere foto pe spate

Lenovo Z5 Pro

Cel puțin asta este o primă concluzie care poate fi trasă din invitația pe care producătorul chinez a trimis-o pentru evenimentul de lansare al lui Lenovo Z5 Pro.

Lenovo Z5 Pro

Mie mi se pare că asistăm la o cursă destul de aiuritoare legată de numărul de senzori foto pe care îi poate avea un telefon. Se pare că au ajuns la limita de sus cu RAM-ul și mai apoi cu diagonala și marginile ecranului, așa că acum tot marketingul este concentrat pe zona de fotografie. Și cum AI-ul care intervine de capul lui pentru fotografii cât mai bune este o găselniță care nu prea a prins la public, mergem pe ceva mai ușor de cuantificat de utilizatorul de rând de Android (iOS-ul încă stă cuminte).

Revenind la Lenovo Z5 Pro al nostru, invitația pare să ne arate și modul în care vor fi dispuși cei patru senzori de pe spatele telefonului, dar lasă la vedere și un text de genul AI 4 shots. Cred că misterul este acum complet. Noroc că lansarea oficială pare să fie promisă pentru luna octombrie și nu mai este chiar așa de mult de așteptat.

Vom vedea în momentul respectiv cu ce va surprinde Lenovo Z5 Pro și cât de tare vor aluneca lucrurile pe o pantă cel puțin dubioasă. De asemenea, aștept cu interes explicațiile de marketing despre cum vor lucra cei patru senzori (dacă vor fi într-adevăr patru) pentru fotografii cât mai reușite. Și nu în cele din urmă, presupunând că așa va arăta produsul final, un test DxOMark. J

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep