HomeFeaturedFocusCare vor fi configuratiile de memorii pentru Huawei Mate 20

Care vor fi configuratiile de memorii pentru Huawei Mate 20

Mate 20

Recunosc că aștept cu mare nerăbdare lansarea oficială a lui Huawei Mate 20 și Mate 20 Pro, mai ales pentru a vedea la lucru noul chipset proprietar al celor de la Huawei, modelul Kirin 980, unul care promite performanțe răsunătoare. Însă până acolo iată că vizita făcută de aceste terminale la TENAA, pentru certificarea în scopul vânzării pe piața din China, ne-a dezvăluit care vor fi combinațiile de memorii pentru cele două telefoane.

Și se pare că vom avea variante din belșug. Mie chiar mi se par prea multe, în condițiile în care aceste informații se vor dovedi adevărate. Și mi se pare destul de suspect că nu prea apar diferențe din acest punct de vedere între modele. Cine știe, poate că Huawei și-a modificat politica din acest punct de vedere și vrea să facă modelul Mate 20 să fie un flagship, chiar și în comparație cu Mate 20 Pro. Să nu mai existe un singur vârf de gamă, ci amândoi protagoniștii să își asume acest rol.

Deocamdată avem următoarele combinații:

Huawei Mate 20 (HMA-A00):

  • 4GB RAM + 64GB/128GB/256GB
  • 6GB RAM + 128GB/256GB/512GB
  • 8GB RAM + 128GB/256GB/512GB

Huawei Mate 20 Pro (LYA-AL00/TL00):

  • 6GB RAM + 256GB/512GB
  • 8GB RAM + 128GB/256GB/512GB

Dincolo de memoriile celor două telefoane, se pare că ecranul de pe Huawei Mate 20 și Mate 20 Pro va fi un AMOLED de 6,3 inchi. În mod intenționat am lăsat pe afară Mate 20 Pro Porsche Edition, pentru că lucrurile se complică și mai mult dacă alăturăm și informațiile despre acesta. Noroc că nu mai este mult de așteptat și toată această negură care învăluie subiectul va fi risipită.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep