Este vorba despre două noi terminale aflate la granița dintre entry-level și mid-range. Samsung Galaxy J4+ si J6+ sunt telefoane care arată aproape identic din punct de vedere fizic și au și câteva caracteristici tehnice comune. Spre exemplu, ambele sunt construite în jurul unui ecran de 6 inchi și rezoluție 1480 x 720 pixeli, ceea ce ne arată o construcție modernă, alungită.
De asemenea, Samsung Galaxy J4+ si J6+ se bazează pe un chipset Exynos 7570 cu procesor quad-core de 1,4 GHz și pe un acumulator cu o capacitate de 3300 mAh și rulează Android 8.1 Oreo. Cam aici se încheie lista cu similarități.
Diferențele majore apar la nivel de abilități foto, acolo unde Samsung Galaxy J6+ are pe spate un sistem dual camera, compus dintr-un senzor de 13 megapixeli și unul de 5 megapixeli, iar în față o cameră frontală de 8 megapixeli, în timp ce Galaxy J4+ are o singură cameră pe spate, de 13 megapixeli, iar cea frontală este de 5 megapixeli.
Și la nivel de memorii sunt ceva diferențe între Samsung Galaxy J4+ si J6+. Primul vine cu variante de 2 GB RAM + 16 GB memorie internă sau 3 GB RAM + 32 GB memorie internă, în timp ce Galaxy J6+ are versiune cu 3 GB + 32 GB și una cu 4 GB RAM și 64 GB stocare internă.
Mai este o diferență notabilă. În timp ce Galaxy J6+ are senzor pentru citirea amprentei digitale integrat în butonul fizic lateral, fratele său mai mic nu se poate mândri cu această specificație tehnică decât în anumite zone geografice destul de selecte.
Cam atât despre Samsung Galaxy J4+ si J6+. Deși telefoanele au fost prezentate oficial, deocamdată lipsesc detaliile comerciale, care sunt destul de importante pentru a avea o imagine completă. Așa că le așteptăm cu interes.
via Samsung