Competiția de idei din interiorul Google a mai dat un proiect interesant – Touring Bird, un website în care veți putea găsi informații despre ce activități gratuite puteți face în city break-uri sau vacanțele de prin marile orașe ale lumii. Site-ul este optimizat pentru consumul de pe mobil și oferă informații despre tururi, cele mai importante atracții plus activități interesante prin orașe precum Paris, Amsterdam, Paris, Berlin, Chicago, Las Vegas, Boston, Londra, Praga, Roma, Barcelona. Există posibilitatea de a filtra informațiile după preț (pentru cele care nu sunt neapăratgratuite), oră, durată și chiar opțiunile de anulare gratuită acolo unde e cazul.
Pentru început site-ul este doar în limba engleză și are un număr limitat de orașe. Evident că primele detalii pe care le veți primi pentru fiecare oraș în parte sunt probabil cele mai cunoscute și despre care știți deja. Însă dacă vă uitați mai cu atenție veți descoperi chestii interesante despre echipa Google spune că au fost atent selectate de moderatori – de exemplu știați că în New York puteți să asistați gratuit la audierile de la procese?
Touring Bird poate să fie un bun instrument de planificare a vancațelor ieftine, alături de Google Flights sau Hopper pentru identificarea zborurilor ieftine sau Kayak/Booking pentru alegerea cazării.
Cu toate controversele legate de procesele Google și modul în care gigantul ne propune destinații sau prețuri, cred că un astfel de instrument este la fel de bun ca și TripAdvisor sau Yelp. Și mi-am propus să mă documentez puțin cu el că și așa a început toamna și mă așteaptă câteva călătorii interesante.
Voi ce ziceți de el? Folosiți deja ceva similar?