L-am caracterizat pe YU Ace în doar câteva cuvinte, însă cam acestea sunt argumentele pe care le are în fața competitorilor săi de pe zona de entry-level. Este un telefon care vine echipat cu un acumulator de 4000 mAh, ce ar trebui să îi asigure o autonomie impresionantă (mai ales în condițiile în care restul specificațiilor sale modeste nu prea sunt consumatoare de energie).
Legat de preț, ca să termin rapid cu cele două argumente din titlu, trebuie spus că YU Ace are două variante, în funcție de cantitățile de memorie. O versiune are 2 GB de RAM și 16 GB memorie internă, cea de-a doua are 3 GB de RAM și 32 GB memorie internă. Prima are un preț de aproximativ 85 dolari, cea de-a doua costă aproximativ 100 dolari.
În rest YU Ace este destul de clasc în ceea ce privește specificațiile sale și seamănă mult mai mult cu competitorii săi. Avem un display de 5,45 inchi și rezoluție 1440 x 720 pixeli (aspect 18:9), protejat cu sticlă 2.5D, un procesor quad-core de 1,5 GHz (MediaTek), o cameră foto principală de 13 megapixeli, una frontală de 5 megapixeli și un Android Oreo (8.0).
Pe spate avem un senzor pentru citirea amprentei digitale, însă la nivel de securitate există implementată și funcția Face Unlock. Ceea ce ne spune că YU Ace este totuși cu un pas mai în față în comparație cu alte low-budget-uri.
Deocamdată s-a vorbit doar despre o disponibilitate pe piețele asiatice și, din istoricul anterior al acestui brand, șansele să îl vedem și mai aproape de noi sunt destul de mici.
via GizArena