Este o declarație pe care au susținut-o oficialii Corning, compania care produce celebrul Gorilla Glass, așa că s-ar putea să existe acolo un sâmbure destul de mare de adevăr. Evident, este doar primul dintre mulții producători de dispozitive touchscreen care vor apela la noua tehnologie a companiei. Mai ales că lucrurile au fost duse la un nivel oficial, cu comunicate de presă și tot tacâmul.
Conform declarațiilor celor de la Corning, Gorilla Glass 6 va fi de 6 ori mai durabilă decât generația anterioară. Se pare că este capabilă să reziste la 15 căzături de la înălțimea de un metru (ar fi interesant de urmărit și un test). În plus, este mult mai rezistentă la pesiune, așa că o parte din accidentele neplăcute s-ar putea să fie eliminate în viitor. Se pare că toate aceste îmbunătățiri au fost posibile printr-o compoziție chimică modificată.
Chiar dacă nu s-a specificat și modelul de smartphone care se va bucura în premieră de Gorilla Glass 6, zvonurile din piață spun că acesta va fi noul flagship al companiei, modelul Oppo R17, despre care s-a spus că va avea senzorul pentru citirea amprentei digitale integrat în display.
via Corning