Unul dintre cele mai așteptate telefoane ale acestei toamne, Pixel 3 XL, a fost protagonistulu unui foto shooting neoficial, probabil în mâinile vreunui tester. Telefonul nu a reușit să scape ochilor vigilenți ai fanilor și a ajuns astfel în atenția opiniei publice interesate de subiect.
Ocazie cu care, unele voci spun că pe partea sa frontală se distinge destul de clar un sistem dual camera, plasat în interiorul unui notch. În mod puțin ciudat, deși marginile laterale sunt foarte înguste și avem și acel notch în partea de sus, partea de jos a ecranului pare destul de groasă. Pe partea din spate nu există prea multe semne că Google va renunța la camera foto cu un singur obiectiv, ceea ce pare puțin ciudat pentru un flagship contemporan.
Pixel 3 XL va fi lansat împreună cu fratele său mai mic undeva în toamnă, cam în două luni de zile. Așa că mai este timp suficient pentru ca multe alte fotografii, dar și detalii tehnice să își facă apariția. Până atunci ne mulțumim cu ceea ce avem deja.
via MobileSyrup