Doogee S70 este o propunere interesantă de smartphone, care vine din partea unui producător chinez nu foarte popular, dar care a mai avut realizări ieșite din tipare. De această dată avem o combinație de smartphone dedicat gamerilor, care este în același timp și protejat și cu un grad sporit de rezistență. Se autointitulează First Rugged Gaming Smartphone și, până la urmă, alăturarea celor două tipuri de caracteristici nu este lipsită de sens.
Pe zona de gaming, dincolo de un gamepad dedicat, Doogee G1, care va putea fi atașat terminalului și care va fi disponibil odată cu apariția lui Doogee S70, avem și câteva trăsături hardware specifice. Și nu mă refer aici la combinația de chipset MediaTek Helio P23 (procesor octa-core de până la 2,5 GHz)cu o memorie RAM de 6 GB și o capacitate internă de stocare de 64 GB, ci mai degrabă la acumulatorul de 5500 mAh, sistemul de răcire pe bază de conductori metalici sau butonul dedicat modului gaming, care oprește toate aplicațiile pentru a lăsa cât mai multă putere jocului care urmează să fie lansat.
Pe zona de rezistență sporită la condiții dificile și accidente nedorite, avem o certificare oarecum clasică IP68, dar și una ceva mai specială, IP69K, despre care acum aud prima dată și conform căreia Doogee S70 rezistă și la jeturi de apă aplicate cu presiune. De asemenea, telefonul respectă standardul MIL-STD-810G, fiind rezistent la șocuri și izbituri. În plus, toate aceste caracteristici sunt vizibile și la nivel fizic.
Alte detalii de ordin tehnic nu prea se cunosc deocamdată. Vedem pe spate un sistem dual camera și un senzor pentru citirea amprentei digitale. Și cam atât.
Doogee S70 va fi supus finanțării publice printr-o campanie IndieGoGo, care deocamdată este doar anunțată, dar nu a început. În link-ul sursă puteți seta o notificare ce vă va anunța în momentul în care această campanie va porni. Asta în măsura în care acest concept de smartphone vă face cu ochiul.
via IndieGoGo