Conform datelor furnizate de AdDuplex, cel mai recent update de Windows 10, adică Windows 10 April 2018 Update (1803) a ajuns deja pe 50% din PC-uri, fiind în acest moment versiunea de Windows cu cea mai rapidă adopție din toate timpurile. Cum de la Microsoft nu avem încă date oficiale, raportul AdDuplex e singurul criteriu pe baza căruia ne putem face o idee despre cât de bine a fost primit acest update de Windows 10.
Dacă este să ne bazăm 100% pe datele oferite de AdDuplex, Windows 10 April 2018 Update (versiunea 1803) a avut nevoie de doar o lună pentru a ajunge pe mai mult de 50% din PC-urile cu Windows 10, ceea ce ne confirmă faptul că trendul este unul bun pentru Microsoft, update-urile incrementale fiind mai ușor de ”digerat” și instalat de către utilizatori decât versiunile majore de până acum. Totodată 43% din PC-uri sunt deja la Windows 10 Fall Creators Update, adică versiunea de Windows 10 lansată în toamna anului trecut, ceea ce face ca doar 7% din cei ce folosesc PC-uri cu Windows 10 să fie la versiuni mai vechi.
Să nu uităm însă un element esențial: în această statistică, făcută pe baza analizei aplicațiilor folosite din Windows Store, nu sunt cuprinse celelalte versiuni de Windows, care nu au acces la Store. Adică 8, 7, Vista și așa mai departe.
E un lucru bun pentru Microsoft că a reușit să facă utilizatorii de Windows 10 să vină rapid la cele mai noi versiuni, având premisele unor configurații actualizate din punct de vedere securitate și performanță. Asta în ciuda faptului că Windows 10 April 2018 Update a fost lansat cu întârziere, problemele BSOD de dinainte de lansare și mai apoi cele legate de funcționalitatea pe configurații cu SSD-uri Toshiba și Avast, ce au dat de furcă utilizatorilor.
Nu știu cum stă treaba la voi, dar eu instalez imediat fiecare patch, update și versiune nouă de Windows lansată de Microsoft. Până acum nu am avut niciodată probleme majore și fac asta de mai bine de 20 de ani. Din acest motiv nu mi se pare deloc deplasată statistica de mai sus.
Știu însă că sunt mulți utilizatori, mai precauți și probabil pățiți, care preferă să aștepte o bucată până să instaleze noile update-uri. Voi din ce categorie faceți parte?
Aveși Windows 10 April 2018 Update? Dacă da, cum vi se pare, dacă nu , de ce nu l-ați instalat?
Ceva problema majore pana acum?
De peste un an de zile am iesit din Windows Insiders insă de fiecare data cand apare o versiune majoră de Windows 10 reintru in grup doar pentru a instala versiunea RTM. Prefer sa am o versiune noua, relativ stabila, dupa care a doua zi fac o instalare de la zero insa doar dupa verificarea tuturor aplicatiilor instalate inainte de update..