HomeFeaturedFocusNokia 3.1 ajunge oficial in Romania

Nokia 3.1 ajunge oficial in Romania

Nokia 3.1

La nici o lună distanță de momentul în care HMD a prezentat oficial Nokia 3.1, alături de modelele Nokia 5.1 și Nokia 2.1, filiala din România a companiei anunță că Nokia 3.1 va fi disponibil la sfârșitul acestei luni la partenerii acreditați, dar și în ofertele operatorilor.

Nokia 3.1 este un terminal aflat la granița dintre entry-level și mid-range, care face parte din programul Android One al celor de la Google. Asta înseamnă că va avea un sistem de operare curat, fără interfețe personalizate și bloatware inutil, care va fi adus la zi printr-o serie de update-uri frecvente. Ceea ce ar trebui să îi asigure, cel puțin în teorie, o funcționare cursivă care să răspundă cerințelor unui utilizator mediu de Android. În plus, utilizatorii vor putea accesa cele mai noi instrumente Google (Google Assistant, Google Lens, Picture-in-Picture, Android Instant Apps).

Nokia 3.1 va fi disponibil în 3 culori: Blue/Copper, Black/Chrome şi White/Iron. Va avea spațiu de stocare de 16 GB și o memorie RAM de 2 GB și se va găsi de la sfârșitul lunii iunie la Telekom, Vodafone și pe piața liberă, la un preț estimativ de 699 lei. Desigur, sunt alternative și mai atractive în această zonă de preț, însă din ceea ce am văzut până acum, numele de Nokia încă exercită destul de multă putere de atracție la public.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep