Google tocmai a lansat aplicația Podcast dedicată utilizatorilor Android ce vor să exploreze într-un mod personalizat sesiunile podcast pentru că intră în acțiune AI-ul Google. Înainte opțiunile de redare de podcast erau disponibile în Google Play Music și aplicații third party, cu noul Podcast Google încearcă să aducă ceva nou.
Interfața Podcast este una familiară, clasică pentru o aplicație de acest gen, cu opțiuni de căutare, download pentru ascultare offline, sortare etc. Mai mult de 2 milioane de podcast-uri sunt deja disponibile.
Cum vă spuneam, Podcast este integrată cu Google Assistant, ceea ce permite să folosiți aplicația oriunde aveți Google Assistant, inclusiv ps un smart speaker precum Google Home. Asta înseamnă că puteți porni ascultarea pe un aparat și să o continuați pe altul.
Urmează ca Google să adauge elemente noi în Podcast precum adăugarea de subtitrare și poate la un moment dat să existe și opțiune de traducere automată.
Cu Podcast Google își propune să facă mai ușor accesul utilizatorilor la instrumentele de publicare și creare de podcasturi și chiar cele de promovare.
Eu nu prea ascult podcast-uri însă noua aplicație m-a făcut să încerc câteva. Poate o să îmi placă.
Voi ascultați? Și dacă da, ce?
Pentru cine vrea să încerce Google Podcast, aplicația se poate descărca direct din Play Store urmând link-ul de aici. Deocamdată nimic despre Google Podcast pe iOS.