HomeFeaturedFocusGoogle investeste 550 milioane dolari in JD.com

Google investeste 550 milioane dolari in JD.com

Google JD.com

Pentru Google suma nu este tocmai impresionantă și nu reprezintă o investiție în adevăratul sens al cuvântului. Este mai degrabă prețul plătit pentru a putea obține accesul pe piața din China a serviciilor Google. Acestea sunt interzise în China și, prin intermediul JD.com, unul dintre cele mai mari magazine online din această țară, se face un prim pas înspre accesul pe această piață care înseamnă un potențial uriaș de creștere pentru Google. Dar și pentru alte companii americane.

Suma de 550 milioane dolari reprezintă o parte foarte mică din acțiunile JD.com. În schimbul acestei investiții, produsele de pe JD.com vor începe să fie listate în rezultatele căutărilor generate de Google. Se deschide o poartă pentru JD.com, care împreună cu Google va rivaliza cu comercianții mari din Statele Unite și Europa, dar, în același timp, Google își urmărește propriul interes, acela de a intra cu Google Maps, YouTube, Google Play, Gmail și alte servicii pe piața din China. Un fel de joc la două capete.

Sunt curios dacă această strategie va funcționa, mai ales că nu asistăm la prima investiție în Asia și în China din partea Google. Sunt multe companii americane care au pus ochii pe ofertanta piață din China și fiecare adoptă propria politică pentru a-și face intrarea pe această piață.

via CNN

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep