Mai este foarte puțin timp până la lansarea oficială a lui Xiaomi Redmi 6 Pro și detaliile despre el nu mai sunt un secret. Ba mai mult, pe lângă specificațiile sale tehnice ieșite deja la iveală, avem și fotografii cât se poate de oficiale cu terminalul, publicate chiar de către companie pe conturile sale de social media. Așa că merită să aruncăm o privire scurtă asupra sa, pentru că nu arată rău deloc. Vedem o construcție modernă, cu display prevăzut cu notch, într-o gamă destul de vioaie de culori.
Xiaomi Redmi 6 Pro va fi construit în jurul unui display de 5,84 inchi, cu aspect 19:9 și prevăzut cu notch în partea de sus, de rezoluție fullHD+, în spatele căruia va pulsa, cel mai probabil, un chipset MediaTek Helio P60 (procesor octa-core). La nivel de memorii se zvonește că vom avea două versiuni, una cu 2 GB de RAM și 16 GB de memorie internă, alta cu 3 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 32 GB.
Pe spate se vede un sistem dual camera, cel mai probabil compus dintr-un senzor de 12 megapixeli și unul de 5 megapixeli, iar acumulatorul se zvonește că va avea o capacitate de 4000 mAh.
Dacă alăturăm fotografiile publicate oficial de producătorul chinez, dar și obiceiul acestuia de a livra un raport preț/specificații extrem de atractiv, atunci Xiaomi Redmi 6 Pro are toate șansele să fie un succes din punctul de vedere al vânzărilor. Oricum, până acolo mai sunt de văzut câteva detalii, inclusiv cele comerciale, pe care le vom afla în momentul anunțului oficial. Mult nu mai este de așteptat.
via GSM Arena