Vă recomand să descărcați și să citiți acest PDF de la Microsoft, unde sunt explicate toate comenzile Windows și să le studiați pe îndelete. Probabil că unii dintre voi le cunosc și le folosesc zilnic, sunt însă sigur că tot mai sunt câteva pe care nu le cunoșteați și vă veți bucura să vedeți ce știu să facă.
Plecând de la modul în care se poate folosi o comandă sau cum se pot obține detalii despre ce face și care sunt parametrii, documentul este structurat după tipul de comenzi (ex: terminal services, server, print) și în ordine alfabetică, iar descrierile au și exemple de cum pot să fie folosite.
Cred că nu contează dacă sunteți devops, sysadmini sau pur și simplu utilizatori, lista de comenzi pentru Windows Command Line o să vă fie de folos.