Dacă nu avem nicio informație solidă legată de vreun Surface Phone, Bloomberg ne spune că există speranțe pentru o tabletă ieftină (400 USD) din seria Surface, făcută pentru a fi un competitor pentru iPad.
Conform Bloomberg, viitoarea tabletă Surface va fi mai mică și mai ieftină decât Surface Pro, cu un design schimbat, de doar 10 inci pentru diagonala display-ului, colțuri rotunjite, USB Type-C. Și greutatea va fi cu aproape 20% mai mică decât la soluțiile Pro. Procesorul și placa grafică vor fi tot Intel iar sistemul de operare este Windows 10 Pro – nicio vorbă despre S Mode.
Modelele noi nu vor avea stylus sau tastatură incluse – asta îmi aduce aminte de Surface RT și Surface 2 care aveau totuși tastatură.
Dacă atunci nu au avut succes, oare de ce crede Microsoft că lucrurile se vor schimba acum, mai ales că se folosește platforma Intel (care nu e cea mai prietenoasă cu bateria) și nu ARM?