Cine face fotografii mai bune pe zi? HTC U11+, Sony Xperia XZ2, iPhone X, Huawei P20 Pro sau Samsung Galaxy S9+? După ce v-am oferit răspunsul la cine fotografiază mai bine în condiții de noapte (low light), astăzi vin să vă arăt cine face cele mai bune poze în condiții de lumină bună.
Ca de obicei, am luat fiecare aparat, cu setările standard puse pe modul Auto din modulul Camera/Photo și l-m apus la treabă. Am făcut 20 de poze în diferite locații din Brașov, în diferite condiții de iluminare, pentru ca a final să iasă ceea ce urmează. Credem că testarea aparatelor pe modul auto este cea mai corectă modalitate de a vedea care poate da cele mai bune poze pentru simplul motiv că majoritatea celor ce vor folosi aceste smartphone-uri nu își vor bate capul să schimbe mai nimic: ce primesc, aia folosesc. În articolul în care am detaliat pozele low light am explicat care au fost setările folosite, cu aceleași am pornit la pozele de zi.
Toate pozele din acest articol sunt redimensionate pentru a intra mai bine în pagină, cele la rezoluția originală se găsesc pe albumele publicate pe contul nostru de Facebook.
Haideți să vedem.
Caracteristicile camerelor foto
Cred că este bine să vedem încă o dată care sunt caracteristicile camerelor foto principale de pe aparatele din test, pentru a avea o imagine mai bună asupra specificațiilor tehnice în vederea analizării rezultatelor. Ca și la pozele de noapte, Huawei P20 Pro și Sony Xperia XZ2 ar putea porni drept favorite, uitându-ne doar la mărimea senzorului, greșeală pe care o fac încă foarte mulți utilizatori. În teorie și rezoluția mai mare poate să însemne rezultate mai bune, nu?
HTC U11+ | Sony Xperia XZ2 | Huawei P20 Pro | iPhone X | Samsung Galaxy S9+ | |
Numar camere principale | 1, Dual Pixel PDAF | 1 | 3 (wide, narrow, alb negru) | 2 | 2, Dual Pixel PDAF |
Senzor (MP) | 12 | 19 | 40, 20, 8 | 12 MP + 12 MP | 12 MP, 12 MP |
Dimensiune senzor (µm) | 1.4 | 1.22 | 1.4, 1 | ||
Distanta focala | f/1.7 | f/2.0 | f/1.8, f/1.6, f/2.4 | f/1.8, f/2.4 | f/1.5-2.4, f/2.4 |
Stabilizare optica | OIS | gyro EIS | OIS | OIS | OIS |
Zoom optic | 3x | 2x | 2x | ||
Rezolutie maxima (pixeli) | 4032 x 3024 | 5504 x 3096 | 7296 x 5472 | 4032 x 3024 | 4032 x 3024 |
Într-una din puținele zile cu soare din ultimele zile am pornit periplul prin frumosul nostru Brașov.
Test 1: close up
Primul test are ca scop evidențierea modului în care se poate face focalizarea de aproape și cât de bine sunt surprinse detaliile și culorile. Focalizarea s-a făcut centrul florii din dreapta:
În general camerele reușesc să surprindă bine culorile, fără mari variații. Să vedem mai de aproape:
Pe detalii vedem că HTC U11+, Samsung Galaxy S9+ și Sony Xperia XZ2 dau informații bune, inclusiv picătura de apă, aproape inexistentă în celelalte. Ținând cont de acest lucru și de calitatea culorilor, aici câștigă Samsung Galaxy S9+.
Test 2:
O poză în care am testat modul de reproducere al mai multor culori și cum focalizează pe primul felinar din partea dreaptă:
HTC U11+ și Samsung Galaxy S9+ deschid poza destul de mult, numele teatrului fiind bine evidențiat. Culoarea cerului variază bine de tot în fiecare imagine, movul afișului este iarăși un element de diferențiere. Se vede clar cum Sony Xperia XZ2 închide foarte mult imaginea.
Pentru detalii:
Și de data asta tot Samsung Galaxy S9+ are câștig de cauză: culorile sunt reprezentate uniform, detaliile brațului de susținere pentru felinar sunt perfect vizibile, lucru ce nu este valabil pentru celelalte poze. iPhone X și HTC U11+ sunt destul de aproape.
Test 3
Am vrut să vedem cum iese albul clădirii, alături de albastrul cerului și verdele ierbii. Ne-am ales cu:
Majoritatea pozelor sunt foarte deschise, Samsung Galaxy S9+ și Huawei P20 Pro aducând culori mai intense. Pe poza Huawei P20 Pro se văd culorile modificate, în special la cer, dar asta nu înseamnă că poza nu a ieșit foarte bine. Detaliile geamurilor sunt abia vizibile în poza HTC U11+. Dacă ne uităm și la modul în care este reprezentat felinarul, balanța înclină din nou către Samsung Galaxy S9+, unde detaliile sunt mai clare în fața pozei făcute cu Huawei P20 Pro.
Test 4
În urma numeroaselor teste pe care le-am făcut am observat că foarte multe telefoane au probleme în a reda corect culoarea roșie, de asta am făcut încă o poză de aproape pentru o floare.
HTC U11+, Huwei P20 Pro și Samsung Galaxy S9+ deschid foarte tare pozele. La nivel de detalii pe petale, iPhone X ne dă combinația cea mai bună, Samsung Galaxy S9+ fiind foarte aproape.
Test 5
Și dacă tot erau în preajmă mai multe culori, am zis că merită să vedem cum arată ele în aceiași poză:
Detalii bune ne dau Huawei P20 Pro, iPhone X și Samsung Galaxy S9+. HTC U11+ și Sony Xperia XZ2 nu reușesc să surprindă corect galbenul și nici detaliile galben pe alb. Cred că din nou Samsung Galaxy S9+ reușește să redea cel mai corect detaliile și culorile.
Test 6
Am vrut să vedem cât e bine putem surprinde detaliile de pe umbrela din depărtare.
Adică:
Detalii și culori bune ne dă Huawei P20 Pro și Samsung Galaxy S9+. Rezoluțiile mai mici ale celorlalte camere își spun cuvântul, detaliile nefiind la fel de clare. În general contrastul este bun. Cred că la acest test, Huawei P20 Pro câștigă pentru că are culorile mai intense și detalii suficient de bune.
Test 7
În acest test am vrut să văd cum ies culorile cărților, în penumbră
Atât Samsung Galaxy S9+ cât și iPhone X redau bine culoarea lemnului, la fel și albul cărților, luminând poza suficient de mult încât să se vadă și detalii despre cea de-a cincea carte. Parcă totuși iPhone X e mai aproape de realitate, Samsung Galaxy S9 având roșul mai aprins decât era în realitate. Și HTC u11+ e aproape.
Test 8
Piața Sfatului, ziua, cu focus pe ceas.
iPhone X și Huawei P20 Pro dau efecte interesante cerului, pozele fiind reușite. La nivel de detalii pe turn, HTC U11+ și Sony Xperia XZ2 ni le prezintă mai bine. Per ansamblu cred că poza reușită de Sony Xperia XZ2 e cea care surprinde cel mai bine realitatea. iPhone X și Huawei P20 Pro dau o notă artistică, probabil pe placul multora dintre voi.
Test 9
Încă un set de detalii: semnul BRASOV de pe Tâmpa:
Adică:
Deși la nivel teoretic lucrurile ar fi trebui să fie clare: smatphone-ul cu cel mai mare senzor ar fi trebuit să dea cele mai bune poze, în realitate nu e așa. Xperia XZ2 ne oferă detalii mai multe, chiar dacă poza nu este la fel de finisată ca la celelalte. Huawei P20 Pro și iPhone X aplică un efect pronunțat de blur.
Test 10
Revenim cu o poză din Piața Sfatului din Brașov (da, îmi place foarte mult centrul Brașovului) pentru a vedea din alt unghi și sub altă lumină. De data asta analizăm poza în ansamblu.
Din nou efectul artistic asupra cerului este evident pe pozele făcute cu iPhone X și Huawei P20 Pro (îmi place mai mult cel de pe iPhone X). HTC U11+, Sony Xperia XZ2 și Samsung Galaxy S9+ arată cerul aproape de cum ar fi trebuit să fie. Aici Xperia XZ2 mi se pare că reușește o compoziție mai bună.
Test 11
Încă un test de culoare:
Din nou pozele sunt apropiate ca și mod de reprezentare a culorilor. Lemnul arată bine, roșul diferă semnificativ și detaliile peretelui. Verdele este iarăși un diferențiator puternic. Îmi place poza făcută cu HTC U11+, cea cu Xperia XZ2 e prea deschisă, detalii bune sunt și pe Huawei P20 Pro și iPhone X. Aș zice HTC U11+ aici.
Test 12
Încă o imagine de ansamblu cu Casa Armatei, unde din nou avem cerul și multe nuanțe de verde:
Din nou se vede efectul dramatic asupra cerului. Cred că HTC U11+ reușește poză echilibrată, cea cu Sony Xperia XZ2 e prea închisă, Samsung Galaxy S9+ face și el o treabă bună. Între cei doi ”artiști” aleg din nou iPhone X.
Test 13
Focalizare de aproape:
HTC U11+ și Sony Xperia XZ2, pentru că folosesc o singură cameră nu reușesc să detașeze complet subiectul (floarea), de fundal, aceasta fiind încă foarte vizibil. Huawei P20 Pro, iPhone X și Samsung Galaxy S9+ aplică un blur foarte bun, efectul bokeh fiind vizibil. Însă din cauza soarelui puternic doar Huawei P20 Pro ne dă și detalii bune despre floare.
Test 14
Aceiași locație, de data asta focalizarea se face pe fundal (pe sigla ING) ca să vedem cât de bine poate fi ”ștearsă” floarea din prim plan.
Pe acest set de poze, în afara lui Sony Xperia XZ2, toate aparatele reușesc să aplice un blur bun pe floarea din prim plan, evidențiind fundalul. Huawei P20 Pro și iPhone X separă bine și frunzele din prim plan, cu un efect de blur. Luând în considerare faptul că Huawei P20 Pro are niște culori mai intense, cred că pe acest test face treaba cea mai bună.
Concluzie: Galaxy S9+ face totuși poze mai bune pe zi
După tot ceea ce ați văzut mai sus, ordonând telefoanele după notele obținute (5 puncte pentru primul loc, 4 pentru al doilea și tot așa), tabelul final arată cam așa:
HTC U11+ | Sony Xperia XZ2 | Huawei P20 Pro | iPhone X | Samsung Galaxy S9+ | |
Test 1 | 2 | 1 | 4 | 3 | 5 |
Test 2 | 2 | 1 | 3 | 4 | 5 |
Test 3 | 1 | 2 | 4 | 3 | 5 |
Test 4 | 1 | 2 | 3 | 5 | 4 |
Test 5 | 2 | 1 | 4 | 3 | 5 |
Test 6 | 2 | 1 | 5 | 3 | 4 |
Test 7 | 3 | 1 | 2 | 5 | 4 |
Test 8 | 4 | 5 | 3 | 2 | 1 |
Test 9 | 3 | 5 | 2 | 1 | 4 |
Test 10 | 1 | 5 | 2 | 3 | 4 |
Test 11 | 5 | 1 | 4 | 3 | 2 |
Test 12 | 5 | 3 | 1 | 2 | 4 |
Test 13 | 1 | 2 | 5 | 4 | 3 |
Test 14 | 2 | 1 | 5 | 4 | 3 |
Total | 34 | 31 | 47 | 45 | 53 |
Însumând rezultatele, câștigător la un scor detașat este Samsung Galaxy S9+. Din punctul meu de vedere rezultatul este în concordanță cu comportamentul telefonului în test, pe locul doi este Huawei P20 Pro, al cărui algoritm de corecție pentru poze este interesant (efectele sunt chiar faine, dramatice uneori), iar unii îl vor considera foarte util, numai că pozele rezultate nu reprezintă realitatea. Asta nu înseamnă că e rău, din contră, știu bine că mulți vor aprecia asta.
O comportare bună are și iPhone X, clasat pe locul trei, imediat după Huawei P20 Pro. HTC U11+ și Sony Xperia XZ2 încheie clasamentul.
Concluzia la care am ajuns după ce am făcut acest test este că Huawei P20 Pro și iPhone X se descurcă foarte bine, algoritmii de corecție aducând note interesante în poze. Cine vrea ca ceea ce pozează să arate cât mai aproape de realitate și cu cât mai multe detalii, să se orienteze către Samsung Galaxy S9+. HTC U11+ și Sony Xperia XZ2 se descurcă onorabil de cele mai multe ori.
Pozele din test sunt publicate în albumele de pe pagina noastră de Facebook și vă recomand să le analizați și dacă rezultatele testului nu vă convin, să le folosiți pentru a vă face propriul clasament. Și dacă vreți, să ne spuneți și nouă care e varianta voastră și de ce, ca să putem discuta mai pe larg.
Reamintesc că testăm noul flagship Huawei P20 Pro venit de la Orange prin programul Orange Smartphone Tester.
[…] schimb designerii și probabil patentele sunt la Google. La începutul anului HTC a lansat HTC U11+ și HTC U11 Life, două modele de telefoane care duc mai departe conceptul de Liquid […]
Vad ca ati lucrat serios si ati trecut dincolo de specificatii tehnice si aspect pentru acest test. Imi place ca ati atins chestiile importante si va felicit pentru efort. iPhone X cred ca putea mult mai mult.
Ce mi-ar fi placut sa vad si nu am regasit in niciun test de al vostru este fotografia de portret si/sau exemple de poze in care sa se vada chipurile, sau macar unele in care sa vedem cum e redata culoarea pielii – asta e un criteriu important din punctul meu de vedere. Luati-o ca pe o sugestie la testele viitoare.
Good job!