Ca de obicei, vizita pentru certificarea în scopul vânzării pe piața din China s-a lăsat și în cazul lui Huawei P20 Lite cu dezvăluirea tuturor specificațiilor tehnice importante, pe care media de specialitate le-a devorat instant. Până la urmă, P20 Lite are de dus mai departe un succes destul de răsunător de vânzări pe care terminalele din seria P, variantele Lite, l-au avut de-a lungul timpului. Chiar și pe piața din România, în vânzările raportate de operatori, Huawei a stat destul de bine cu versiunile Lite.
Revenind la P20 Lite, avem un nou midrange care pare să își găsească cu greu rival pe piețele europene. Terminalul vine cu un aspect modern, pe care l-am văzut deja în fotografii de presă, cu display alungit cu notch și împachetează specificații generoase. În spatele ecranului de 5,84 inchi, cu rezoluție 2280 x 1080 pixeli (aspect 19:9), se va ascunde o combinație de chipset Kirin 659, cu procesor octa-core, cu o memorie RAM de 4 GB și cu o capacitate internă de stocare de 64 GB.
Un sistem dual camera pe partea din spate, compus dintr-un senzor de 16 megapixeli și unul de 2 megapixeli și o cameră foto frontală de 24 megapixeli (încântare pentru amatorii de selfie-uri), un Android 8.0 Oreo cu EMUI 8.0 peste el, un acumulator de 2900 mAh și un senzor pentru citirea amprentei digitale, cam acestea sunt specificațiile care contează și pe care ar trebui să le vedem pe 27 martie, atunci când Huawei va arăta oficial toată familia P20.
via GSM Arena