Pentru că Android-ul (nu) este un sistem de operare sigur, Facebook a monitorizat și colectat date despre apeluri și SMS de la utilizatorii Android, chiar și atunci când aceștia nu și-au dat acceptul explicit pentru operație (dar au făcut-o pe un alt aparat) și o să fii surprins ce stie Facebook despre tine.
În urma scandalului Cambridge Analytics (cel în care a ieșit la iveală că nu rușii ci englezii au influențat alegerile din SUA), tot mai mulți utilizatori încep să se uite mai atent prin log-urile Facebook și să descopere chestii interesante. Cea mai nouă descoperire este legată de faptul că aplicația Facebook de Android monitorizează SMS-urile și apelurile executate pe telefon, extrăgând date despre destinatar și durata apelului precum și frecvența.
Deja povestea nu este una singulară, pe Twitter și pe Reddit este un întreg scandal pe această temă. Facebook spune că nu face altceva decât să ofere o ”conectare” mai bună cu persoanele apropiate și că dacă o dată s-a dat acces la monitorizarea pe Android, pe un anumit telefon, informația ”a fost păstrată” și pentru alte terminale. Asta ca să înțelegeți de ce Facebook Messenger vrea cu atâta insistență să devină aplicația implicită de comunicație pe Android și de ce vă cere să vă încărcați lista de contacte în server-ul lor (o dată ca să extragă numerele de telefon folosite și în WhatsApp, a doua oară să facă hărți cu modul în care persoanele sunt interconectate).
Mai mult ca sigur că mulți dintre voi, cei ce folosiți Android, sunteți în aceiași situație: Facebook vă monitorizează.
Cum verifici ce știe Facebook despre tine
Dacă vreți să verificați ce și cum, o puteți face și singuri: vă conectați în Facebook din browser, mergeți la Setări și apoi General. Clic pe Descarcă o copie a datelor tale de pe Facebook.
După ce primiți email-ul cu link-ul de download și descărcați arhiva, o puteți consulta. Eventual folosiți acest script Ruby ca să obțineți rapid niște detalii mai clare.
Prea multe lucruri nu se mai pot face acum, dar cred că e bine să știți cu ce se ocupă Facebook via aplicația sa principală și cu ”ramificațiile” Instagram și WhatsApp, mai ales pe Android, un sistem de operare atât de ”bine” construit și foarte (ne)sigur.
via BC
UPDATE: Cam asa ceva ar trebui sa vedeti in sectiunea Mesaje. La mine FB s-a ocupat de monitorizare in 2017, sau doar in perioada aia imi arata.
Lista este destul de mare, încă nu îmi dau seama ce Android aveam atunci în teste și dacă i-am dat sau nu accesul explicit.
Acum chiar sunt curios: voi sunteți monitorizați? Dacă da, de când?
Bun, bun. Si eu am descoperit ceva similar :(. Deja am decis ca renunt la contul de Facebook.