Cele două terminale se încadrează în trendurile actuale din foarte multe puncte de vedere. Propun o construcție cu sticlă și pe spate și doar cu o ramă metalică (Blade V9) și vin echipate cu ecrane alungie, de proporție 18:9, care ocupă o parte foarte mare din suprafața frontală.
ZTE Blade V9 vine cu un display de 5,7 inchi și rezoluție fullHD+ (2160 x 1080 pixeli), care ascunde un chipset Qualcomm Snapdragon 450 cu procesor octa-core. Sunt două variante de memorie, una cu 3 GB de RAM și 32 GB memorie internă și una cu 4 GB memorie RAM și stocare internă de 64 GB. Pe partea din spate avem un sistem dual camera, compus dintr-un senzor de 16 megapixeli și unul de 5 megapixeli, în timp ce camera foto frontală este de 8 megapixeli. Tot pe spate se găsește și senzorul pentru citirea amprentei digitale.
Un Android 8.1 Oreo, abilitățile dual-SIM (de tip hibrid), un acumulator cu o capacitate de 3200 mAh, funcția de Face Unlock sau prezența jack-ului de 3,5 mm sunt detaliile care merită evidențiate.
ZTE Blade V9 Vita coboară specificațiile cam din toate punctele de vedere. Începând de la ecran, care ajunge la 5,45 inchi și rezoluție HD+ (1440 x 720 pixeli), apoi la chipset, care acum este un Snapdragon 435, la memorii, care pot fi de 2 GB cea RAM și 16 GB cea ROM sau 3 GB memorie RAM cu 32 GB stocare internă. Sistemul dual camera de pe spatele telefonului este compus dintr-un senzor de 13 megapixeli și unul de 2 megapixeli, camera foto frontală este de 5 megapixeli, iar acumulatorul păstrează capacitatea de 3200 mAh.
Odată cu cele două terminale, ZTE a lansat și modelul Tempo Go, primul terminal ZTE din programul Android Go, un entry level cu un preț de doar 80 de dolari și cu specificații pe măsură.
ZTE Blade V9 are un preț de aproximativ 300 dolari, în timp ce Blade V9 Vita va costa 250 dolari.