HomeFeaturedFocusUn nou Sony Xperia cu chipset Qualcomm Snapdragon 845 trece prin Geekbench

Un nou Sony Xperia cu chipset Qualcomm Snapdragon 845 trece prin Geekbench

Se pare că vom avea o invazie de terminale dotate cu cel mai performant chipset de la Qualcomm, modelul de top Snadragon 845. Rămâne un semn de întrebare asupra primului producător care va integra acest model de chipset, însă există semne clare că tot mai multe terminale vor fi dotate cu el în viitorul nu foarte îndepărtat. Și asta este foarte bine în primul rând pentru consumatorul final, pentru că normal ar fi ca prețurile telefoanelor cu specificații de top să scadă atunci când numărul ofertelor de pe piață este în creștere.

Un nou terminal Sony Xperia care va fi construit în jurul unei platforme Snapdragon 845 și-a făcut apariția în Geekbench, altul decât cel despre care am vorbit zilele trecute. Unele voci puse la curent cu intețiile producătorului japonez spun că este vorba despre un model compact, un Sony Xperia XZ2 Compact, care va avea un display de 5 inchi.

Un astfel de terminal ar fi o adevărată binecuvântare pentru amatorii de compacte, pentru că, luând în considerare și noul design la care se pare că va adera și Sony, cu margini extrem de subțiri ale ecranului și cu o proporție cât mai mare din suprafața frontală a telefonului ocupată doar de display, un telefon cu ecran de 5 inchi, chipset Snadragon 845, memorie RAM de 4 GB și sistem de operare Android 8.0 Oreo ar câștiga rapid foarte mulți adepți.

Sper să se concretizeze aceste zvonuri, însă prefer să nu mă entuziasmez foarte tare până nu apar și mai multe detalii despre acest proiect.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep