Anul trecut Microsoft anunța alături de Qualcomm inițiativa Windows 10 on Snapdragon Always Connected PC care avea ca scop construirea de laptop-uri (soluții hibride) cu autonomie de 20 de ore, în ideea că vor putea oferi mobilitate mai bună și acces la internet de bandă largă prin WIFI Gigabit LTE.
Inițial, la CES 2017 au fost anunțati primii parteneri ai inițiativei:
- China – China Telecom
- Italy – TIM (Telecom Italia)
- U.K. – EE
- U.S. – Sprint, Verizon
Astăzi Qualcomm a anunțat încă un set de operatori care au spus că vor oferi suport pentru aceste platforme, incluzând aici AT&T și T-Mobile dar fără Orange sau Vodafone. Noile nume sunt:
- Australia – Telstra
- China – CMCC (China Mobile Communications Corporation)
- France – Transatel
- Germany – Deutsche Telekom
- Ireland – Cubic
- Spain – Telefónica
- Switzerland – Swisscom
- U.S.A – T-Mobile și AT&T
Asta înseamnă că în România doar Telekom ar putea să aibă în ofertă ceva dispozitive Qualcomm cu Windows 10 on ARM.
”Inițiativa Always Connected PC combină conectivitatea și simplitatea adusă de smartphone cu puterea și posibilitățile creative ale unui PC cu Windows 10, ce în final duc la transformarea modului în care ne lucrăm și distrăm”, spune Matt Barlow, Corporate Vice President, Windows and Devices, Microsoft.
“Alături de Qualcomm Technologies și cu suportul acestor ofertanți de servicii mobile, consumatorii vor putea să se bucure de conectivitate gigabit 4G/LTE.”
Tot de la Qualcomm alfăm și că aparatele Always Connected PC vor fi disponibile în prima parte a lui 2018.
Sunt curios dacă o să vedem așa ceva în oferta operatorilor de telefonie mobilă sau ele vor rămâne doar în apanajul producătorilor precum Asus, Lenovo.
via Qualcomm