Un astfel de terminal și-a făcut apariția în Geekbench, acolo unde a lăsat câteva informații tehnice, iar vocile în cunoștiință de cauză din zona de smartphone cam în direcția aceasta au interpretat lucrurile. Chiar dacă nu sunt prea multe detalii legate de viitorul telefon, cea mai previzibilă teorie spune că un nou membru se va alătura familiei U11 de la HTC, care numără deja patru frați.
Unul dintre cei care îmbrățișează această teorie este și Roland Quandt, un celebru leakster. Se bazează pe detaliile lăsate în Geekbench, detalii care vorbesc despre un chipset Qualcomm Snapdragon 625, o memorie RAM de 3 GB și un sistem de operare Android 8.0 Oreo. Ba chiar se merge cu speculațiile până la a-i atribui telefonului chiar și un nume. HTC U11 Lite s-ar putea numi el.
Unii nostalgici spun că de fapt este o continuare a lui HTC One A9, care vine oarecum firesc din partea HTC și merge către cei care nu au apreciat trecerea de la metal la sticlă. Așa că vor primi un mid-range cu construcție metalică. Eu zic că doar momentul anunțului oficial va risipi acest mister și că deocamdată este prea devreme pentru a ne aventura în supoziții.
via Geekbench