De multă vreme nu am mai avut vești despre un jailbreak funcțional pe cea mai nouă versiune de iOS, mai cu seamă de unul care să permită instalarea Cydia. De curând a ieșit Electra, soluție care în acest moment permite jailbreak-ul pentru toate versiunile de iOS 11 (până la 11.2) și pe toate dispozitivele iPhone, incluzând aici și iPhone X. Ultima reușită a ieșit în septembrie, dar nu a avut suportul pentru instalare Cydia, ceea ce a redus semnificativ utilitatea jailbreak-ului.
Pentru cine nu știe, Cydia este un magazin de aplicații unde se găsesc soluții produse de entuziaști care nu au intrat în App Store. Acum, cu suportul de instalare prin Electra, utilizatorii interesați pot să reia folosirea de tweak-uri și optimizări pentru iOS vina Cydia.
Prima versiune ”finală” de Electra merge binișor, însă nu este o soluție complet untethered, la fiecare reboot sau oprire a telefonului fiind nevoie să se reactiveze jailbreak-ul.
Noua versiune Electra vine și cu un motor de schimbare e temelor, suport SSH și un mod Safe. Asta e partea bună. Partea mai puțin bună este că li dacă reușiți un jailbreak e posibil să nu prea vă ajute pentru că Cydia nu mai e cera odată, singura sursă importantă din care mai puteți descărca aplicații rămânând BigBoss, celelalte arhive fiind închise anul trecut.
Pentru cine e interesat, detalii mai multe despre cum se instalează și folosește Electra se pot găsi aici. Iar dacă vreți să obțineți Electra, acesta este disponibil pe GitHub.