Este vorba despre un telefon construit pe scheletul lui Vivo V7, dar la care s-a umblat la nivel de specificații pentru a-l face cât mai accesibil din punctul de vedere al prețului. Chiar și așa, cum am amintit încă din titlul acestui material, s-au păstrat atât funcția de Face Unlock (care poartă aici numele de Face Wake), dar și accentele pe zona de fotografie, mai ales prin camera foto frontală prevăzută cu un senzor de 16 megapixeli. Amatorii de selfie-uri au de ce să fie bucuroși.
Un chipset Qualcomm Snapdragon 450 cu procesor octa-core de 1,8 GHz, un display de 5,7 inchi și rezoluție HD+ (1440 x 720 pixeli), care îi conferă telefonului un aspect modern, o memorie RAM de 4 GB, o capacitate internă de stocare de 32 GB (poate fi extinsă prin microSD fără a afecta abilitățile dual-SIM), o cameră foto principală de 13 megapixeli, un acumulator cu o capacitate de 3000 mAh, un senzor pentru citirea amprentei digitale plasat pe spatele dispozitivului și un Android 7.1 Nougat completează lista cu detalii tehnice care merită evidențiate.
Așa cum spuneam, prețul este ceva mai accesibil. Aproximativ 240 de dolari. Din păcate, amatorii de pe piețele ceva mai occidentale vor avea la dispoziție doar varianta ceva mai puternică, Vivo V7.
via DealnTech