Cum zvonurile pe marginea viitorului flagship de la Samsung începuseră să se cam aglomereze, unii entuziaști vedeau un Samsung Galaxy S9 anunțat mult mai repede în 2018, poate chiar în cadrul CES-ului din primele zile ale lui Ianuarie, pentru ca în primăvară, atunci când Samsung își prezintă în mod uzual noile flagship-uri din seria Galaxy S, să vedem un Samsung X, după modelul rivalilor de la Apple. Erau doar visele unor pasionați până la extrem, pentru că de fapt nu se va întâmpla deloc așa. Sau, mă rog, cel puțin până la un punct alta va fi desfășurarea lucrurilor.
Un oficial Samsung a dezmințit faptul că Galaxy S9 va fi introdus în cadrul CES-ului, lăsându-le entuziaștilor speranța că evenimentul din Las Vegas va găzdui atunci apariția lui Galaxy X, un cu totul altul terminal decât cel vehiculat mai sus, telefonul cu display flexibil, care se va putea îndoi, produs de coreeni.
Sincer cred că a existat o confuzie intre cele două telefoane și nu cred că cei de la Samsung pot copia strategia Apple chiar atât de fidel. Însă am mai avut surprize de acest gen, așa că nu m-ar mira nimic.
via GSM Arena