HomeFeaturedFocusHuawei si Xiaomi sunt in tratative cu operatorii din Statele Unite

Huawei si Xiaomi sunt in tratative cu operatorii din Statele Unite

Chiar dacă vorbim despre o piață destul de îndepărtată geografic (și mai ales ca potențial) de țara noastră, este un semn clar de deschidere din partea celor de la Xiaomi. Din fericire Huawei are o prezență chiar solidă în România, așa că ne interesează acum doar Xiaomi, pentru că o piață în care consumatorul are mai multe opțiuni la îndemână este una care merge în direcția cea bună. Iar faptul că încearcă să pătrundă în Statele Unite (și) cu ajutorul operatorilor, este un semn că ceva se schimbă în strategia de marketing și vânzări a companiei. Și se schimbă în bine.

Orice producător care ajunge la utilizatorul final la pachet cu serviciile unui operator are, cred eu de câștigat. Poate nu atât de mult financiar, comparativ cu situația în care ar vinde direct, dar în mod sigur ca expunere și ca grup de potențiali clienți. Și teoria asta cred că este mult mai aplicabilă pe piețele occidentale. Iar faptul că Xiaomi a înțeles acest lucru mă face să cred, așa cum spuneam, că în sfârșit începe să evolueze în direcția în care am tot sperat în ultimii trei ani să o facă.

Mergând mai departe, sper să fie doar o primă etapă a unui plan mai amplu și discuțiile cu operatorii să demareze și pe piețele europene. Asta s-ar putea să ajute și piața din România, chiar dacă nu se va întâmple din primele faze ale acestei strategii. Oricum, mă bucură faptul că Xiaomi a început să arate curaj în strategia sa de vânzări în afara piețelor asiatice.

În plus, trebuie să vedem și dincolo de piața de smartphone. Odată ce o companie ca Xiaomi ajunge pe o piață occidentală, sunt șanse mari ca doritorii de pe acea piață să poată accesa și alte produse interesante dezvoltate de companie. Și mă refer aici nu doar la gadgeturi și dispozitive, dar și la biciclete sau scootere electrice.

via Bloomberg

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep