La conferința Connect(); Microsoft a mai anunțat o chestie faină: o nouă extensie care permite dezvoltatorilor să folosească serviciile AI direct din Visual Studio. Acum o luna, la conferința Ignite, Microsoft ne-a arăta o modalitate prin care platforma Visual Studio Code poate să fie integrată cu serviciile AI, iar ieri a fost anunțată integrarea și cu Visual Studio.
Este vorba despre Visual Studio Tools for AI ce suportă mai multe platforme de deep-learning, nu doar cea a Microsoft – Microsoft Cognitive Toolkit (CNTK), Google TensorFlow, Theano, Keras, Caffe2 și altele, pe limbajele Python, C/C++/C#.
Cele două componente, adică Visual Studio Tools for AI și Visual Studio Code for AI fac parte din platforma ”Open Mind Studio”, descrisă de Microsoft cu ceva timp în urmă, care a fost integrată și cu Azure Machine Learning Workbench. Inițial, Open Mind Studio a fost descris drept Visual Studio pentru Machine Learning (funcționând pe o gamă variată de platforme CPU/GPU, FPGA, cloud și dispozitive client).
Conferința Connect(); se află încă în desfășurare, vineri fiind sesiuni mai detaliate de training în care vom vedea și mai multe informații faine legate de Visual Studio Tools for AI.
E un mare pas înainte făcut de Microsoft în vederea democratizării accesului la AI pentru toți cei ce știu să folosească Visual Studio. Împreună cu accesul gratuit (limitat totuși) la serviciile AI, combinația de instrumente de dezvoltare și entuziaști poate să ducă la noi servicii și aplicații extrem de interesante în această zonă.
Detalii mai multe găsiți aici, inclusiv link-ul de download și câteva exemple.