Este un adevărat flagship al producătorului taiwanez și se încadrează perfect în noile tendințe în materie de design. Practic, cu U11+, HTC se aliniează în rând cu numele mari din zona de smartphone. Și o face destul de bine, demonstrând încă o dată că știe să facă telefoane. Spun asta chiar dacă încă mai suspin după metalul lui HTC 10.
Principala trăsătură a lui HTC U11+ este ecranul Super LCD6 de 6,0 inchi, proporție 18:9 și rezoluție de 1440 x 2880 pixeli, protejat cu Gorilla Glass 5, care ocupă aproape toată suprafața frontală a terminalului. Lucru care a condus la mutarea senzorului pentru citirea amprentei digitale pe partea din spate. Nu mai există butoane fizice pe partea din față, așa că aspectul este unul cât se poate de contemporan.
În spatele acestui display va lucra același chipset Qualcomm Snapdragon 835, ajutat acum de o memorie RAM de 6 GB și o capacitate internă de stocare de 128 GB. În unele regiuni va fi disponibilă varianta cu 4 GB de RAM și 64 GB memorie internă.
La nivel de abilități foto, avem o cameră foto principală de 12 megapixeli (UltraPixel 3 OIS, f/1.7, 1.4 µm, UltraSpeed autofocus, dual-LED flash) și o cameră foto frontală de 8 megapixeli (f/2.0).
O certificare IP68 care permite scufundarea în apă, la adâncimi de până la 1,5 metri timp de 30 de minute, un acumulator de 3930 mAh cu suport pentru Quick Charge 3.0, un Android 8.0 Oreo cu HTC Sense peste el, prezența Edge Sense, funcționalitatea care permite controlul telefonului în anumite circumstanțe doar prin strângerea acestuia în mână (pe care am testat-o, chiar funcționează și este foarte practică), completează lista cu specificații care merită evidențiate.
Din punct de vedere al construcției, se păstrează în linii mari ceea ce ne-a arătat deja HTC U11. Aceeași sticlă Liquid Surface încadrată de rama metalică. Telefonul va fi disponibil în mai multe versiuni de culoare, Ceramic Black, Amazing Silver sau Translucent, și are un preț pentru europa de 799 euro. Nu au fost detaliate termenele de disponibilitate, dar vom reveni cu aceste detalii.