Google tocmai a lansat aplicația Datally, care se vrea a fi un instrument avansat de monitorizare și restricționare a traficului de date pentru mobil, creată special pentru cei ce vor să vadă exact cât trafic face o anumită aplicație de pe telefon și la nevoie să blocheze accesul la internet.
Ideea e bună, ce nu înțeleg eu este de ce e nevoie de o aplicație separată când Google are deja ceva similar în Android, cu mult mai puține funcții. Nu ar fi ceva foarte util să avem așa ceva direct în Android și să nu mai trebuiască să instalăm încă o aplicație din Store?
Am instalat-o deja din Store pe sample-ul Huawei Mate 10 Pro ca să văd ce poate – interfața e simplă, practic se creează un adaptor suplimentar de rețea (un proxy mai exact) prin care e redirecționat tot traficul de date ce trebuie monitorizat. Tot acest lucru permite și blocarea accesului la internet pentru anumite aplicații, dacă utilizatorul decide asta.
Nu e cea mai intuitivă interfață pe care a făcut-o vreodată Google, dar dacă ne gândim că e posibil să salvăm cam 30% din traficul de internet făcut aiurea de aplicațiile pe care le folosim, s-ar putea să merite folosirea Datally.
Statisticie prezentate pot fi agregate pe interval orar, zilnic, săptămânal sau lunar iar Google zice că o să primim și ceva recomndări – de exemplu mie mi-a spus să blochez accesul la internet al … Android.
O să mă mai joc cu ea în perioada următoare să văd dacă într-adevăr este de ajutor.
Dacă vi se pare interesantă, descărcați Datally din Play Store urmând link-ul de aici. Și aștept impresii.
Ce părere aveți?