În condițiile în care piața smartphone-urilor este una matură, încă pe creștere, mi se pare interesant de văzut că sunt tot mai mulți utilizatori care încearcă să reducă dependența de mobil. Te numeri printre ei?
Am văzut un studiu făcut de Deloitte la nivel internațional, pentru care au publicat niște date pentru zona Americii, dar nu cred că în Europa lucrurile sunt cu mult diferite. Sunt câteva chestii care merită evidențiate.
1. 47% din consumatori vor mai puțin de la aparatele lor – opresc notificările, îl închid noaptea.
Asta înseamnă și că utilizatorii înțeleg că plătesc pe o grămadă de lucruri pe care nu le folosesc și totodată dedică prea mult timp smartphone-ului.
2. 82% din intervievați au un smartphone. Mi se pare că în Europa (să nu zic România) numărul ar putea fi ceva mai mare.
3. 89% din posesorii de smartphone își verifică telefonul în prima oră după trezire, 81% chiar înainte de a adormi și doar 52% nu îl verifică și în timpul nopții.
4. În medie, ne uităm la smartphone cam de 47 de ori pe zi, cei din intervalul 18-24 ani chiar de 86 de ori – Cristi a făcut un experiment acum ceva vreme și a ajuns la concluzia că verificăm smartphone-ul de mult mai multe ori.
5. 57% dintre utilizatori folosesc smartphone-ul pentru a citi știrile și 45% pentru streaming audio, doar 31% și pentru cel video (aici e pus în mare parte YouTube și nu alte servicii).
6. 29% dintre utilizatori au cumpărat ceva de pe mobil în 2017
7. 67% folosesc și WiFi
8. Cam 23 de aplicații sunt instalate pe un smartphone în 2017, față de 22 în 2016.
9. 25% dintre posesori au migrat deja la planuri de date cu consum nelimitat, iar consumul de voce a crescut cu 9% față de 2016.
Mereu mi s-au părut interesante statisticile astea pentru că ne dau o imagine foarte bună vizavi de piață, dar mai ales către ce ne îndreptăm.
Voi vă regăsiți în statistica de mai sus? Unde?
Eu da, în mare parte .
via zdnet