HomeFeaturedFocusGionee S11 trece pe la TENAA si se prezinta destul de bine

Gionee S11 trece pe la TENAA si se prezinta destul de bine

Este vorba despre un nou smartphone pe care îl pregătește producătorul chinez, după modelele Gionee M7 și mai apoi Gionee M7 Power. Și se pare că vorbim despre un nou smartphone cu ecran full view, care ocupă aproape în întregime suprafața frontală, un terminal care respectă designul care se pare că va fi adoptat încet-încet de către toți producătorii. În cazul Gionee, această caracteristică a fost botezată FullVision, iar în cazul specific al viitorului smartphone S11, ea presupune un ecran Super AMOLED de 6,01 inchi și rezoluție 2160 x 1080 pixeli (proporție 18:9). Probabil același display ca cel folosit pe modelul Gionee M7.

Nu doar ecranul este un argument de vânzare pentru viitorul telefon de la Gionee, pentru că și restul specificațiilor arată destul de bine. Un chipset cu procesor octa-core de până la 2,3 GHz, asortat cu o memorie RAM de 6 GB și cu o capacitate internă de stocare de 64 GB formează scheletul configurației, unul destul de sănătos, peste care se mai adaugă un Android 7.1.1 Nougat, un senzor pentru citirea amprentei digitale plasat pe partea din spate a telefonului și un acumulator cu o capacitate de 3600 mAh, care pare suficientă pentru a ține în viață telefonul pentru o zi întreagă.

La nivel de abilități foto avem două sisteme dual camera. Cel de pe spate va fi format dintr-un senzor de 16 megapixeli și unul de 8 megapixeli, iar cel frontal pare să fie alcătuit dintr-un senzor de 20 de megapixeli și unul de 8 megapixeli. Se pare că fanii selfie-urilor vor fi mai câștigați.

S-ar putea ca acest smartphone să ajungă și pe piața din România sub brandul Allview, deși inițial am crezut că Gionee M7 va avea această soartă. Cert este că un smartphone cu ecran FullVision, 6 GB de RAM și sistem dual camera este așteptat și în oferta companiei din Brașov, care în trecut a redenumit mai multe telefoane Gionee pentru piața din România. Asta ar putea să fie vestea bună pentru doritorii de pe meleagurile noastre.

Partea mai puțin bună este dată de o apariție în GFXBench a unui telefon cu același nume, Gionee S11, care nu mai arată atât de spectaculos la nivel de specificații, chiar dacă păstrează aspectul și ecranul moder. Unele voci spun că terminalul care a trecut pe la TENAA va fi de fapt Gionee S11s, însă eu cred că doar un anunț oficial va face lumină asupra acestui subiect.

via GlobeMobiles

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep