HomeFeaturedFocusNokia 2 a fost prezentat oficial, un entry-level care pune accentul pe...

Nokia 2 a fost prezentat oficial, un entry-level care pune accentul pe autonomie

Cam aici pare să fie principala trăsătură a noului Nokia 2, un telefon care combină caracteristici tehnice destul de modeste (dar în același timp eficiente în ceea ce privește consumul de energie), cu un acumulator cu o capacitate mare, de 4100 mAh, care ar trebui să ofere o autonomie cu mult peste medie. Chiar producătorul vehiculează două zile de autonomie în condiții de exploatare intensă, așa că rezultatul real ar putea să fie chiar mai îmbucurător.

Terminalul este construit în jurul unui chipset Qualcomm Snapdragon 212 cu procesor quad-core de 1,3 GHz și GPU Adreno 304, ajutat de o memorie RAM de 1 GB și de o capacitate internă de stocare de 8 GB, care poate fi mărită prin microSD. Toate acestea ascunse în spatele unui display de 5 inchi și rezoluție HD (1280 x 720 pixeli).

La nivel de camere foto Nokia 2 propune un senzor de 8 megapixeli pentru camera foto principală și 5 megapixeli pentru cea frontală. Abilitățile dual-SIM (disponibile în funcție de zonă), Android-ul 7.1 Nougat cu promisiune de update la 8.0 Oreo, o construcție din plastic și policarbonat, cu o ramă metalică și suportul pentru Google Assistant, unic în acest segment de preț sunt restul detaliilor care merită evidențiate.

Prețul recomdantat de Nokia, că tot l-am pomenit, este de 99 euro. Chiar dacă există și alternative mai ieftine, sau mai ofertante din punct de vedere tehnic, cred că faptul că vorbim despre un Nokia este suficient pentru a-i asigura acestui terminal o doză destul de mare de succes.

via Nokia

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep