De fapt, a adevărată colecție de modele iPhone X cu diferite simboluri și desene realizate din pietre prețioase, pentru proprietari care vor cu orice preț să iasă în evidență și să se distingă în mulțimea de proprietari de iPhone X-uri obișnuite. În mod evident am fost ironic, pentru că un telefon cu un preț de 1149 dolari este deja exclusivist. Cu toate acestea, finlandezii de la Legend au vrut un aspect mai opulent și un preț pe măsură, așa că și-au prezentat colecția.
Prețul, că tot am vorbit despre el, pleacă de la 2950 euro, pentru cel mai ieftin model din colecție. Vrea să fie justificat prin placarea cu aur de 24 karate, prin rama metalică realizată din aur și prin pietrele prețioase care alcătuiesc tot felul de modele grafice. Toate lucrările s-au realizat pe modelul de iPhone X cu 256 GB capacitate internă de stocare.
În eventualitatea în care există interesați care vor mai multe detalii despre materialele folosite, simbolurile grafice redate și prețurile fiecărei versiuni, vă recomand link-ul sursă.
via Legend