Pentru că a mai trecut încă o săptămână, e momentul să vorbim din nou despre iOS 11 și bug-urile identificate de utilizatori în acesta. Că doar se poartă ca utilizatorii, plătitori ai produselor, să fie și testeri.
Se pare (via iDeviceHelp) că e posibil să se treacă de protecția dată de lockscreen pe iOS 11, inclusiv cel mai recent 11.0.3, și să se acceseze neautorizat pozele.
Operația nu e deloc complicată, presupune însă accesul fizic la aparatul cu iOS 11 și nițel timp. Adică:
Pentru ca operațiunea de hacking să funcționeze e nevoie de un al doilea iPhone, care să poată realiza un apel FaceTime către primul (pentru asta e nevoie să se știe fie numărul de telefon, fie ID-ul Apple). De acolo, prin răspunderea cu un mesaj text personalizat, se folosește o problemă lăsată deschisă ca urmare a implementării emoji-urilor.
Se pare că Apple știe de problemă și că probabil o va remedia cât de curând – din păcate și versiunea 11.0.3 și beta-urile de 11.1 afectate. Vulnerabilitatea nu e critică, dar e bine să știți de ea și dacă aveți poze importante pe aparatul cu iOS să îl țineți mereu aproape.