HomeFeaturedFocusCateva impresii despre Huawei P9 Lite (2017)

Cateva impresii despre Huawei P9 Lite (2017)

Pasionații de dispozitive mobile au fost puțin luați prin surprindere la începutul anului, atunci când Huawei a decis să lanseze un Huawei P9 Lite (2017), care pe unele piețe mai este cunoscut și ca Huawei P8 Lite 2017 (și are și un corespondent identic din punct de vedere al configurației și în gama Honor). Ce rost avea un asemenea mid-range într-o perioadă în care pe piață venea și Huawei P10 Lite, cu o configurație extrem de apropiată? Ei bine, eu cred că decizia Huawei a fost destul de calculată și asumată și a avut câteva argumente solide.

În primul rând, familiile P8 și P9 de la Huawei au cunoscut un real succes de vânzări, mai ales cu ajutorul ofertelor operatorilor și mai ales versiunile lor Lite. Pentru că Huawei a poziționat familia P10 ceva mai sus, a încercat să lase impresia că se gândește și la cei care sunt foarte atenți la bugetul cheltuit și nu vor să meargă mai sus de o anumită sumă, dar le oferă în același timp un produs actual, un produs din 2017. În plus, s-au gândit că vor folosi astfel din popularitatea seriilor anterioare și își vor asigura astfel succesul. Așa a apărut modelul P9 Lite (2017), care purta numele unui telefon foarte popular, dar venea ca un produs nou, proaspăt, actual.

Totuși nu cred că au luat în calcul faptul că vor ameți destul de tare consumatorii, mai ales pe piețele pe care telefoanele au obiceiul să stea destul de mult în ofertele comercianților și ale operatorilor. Sunt convis că există potențiali clienți care sunt încurcați de acest sistem de denumiri și de numărul mare de terminale Huawei plasate pe același segment.

Din punct de vedere al configurației, modelul Huawei P9 Lite (2017) propune următoarele:

  • Ecran: IPS LCD de 5,2 inchi
  • Rezoluție: full HD (1920 x 1080 pixeli)
  • Densitate: 424 ppi
  • Chipset: HiSilicon Kirin 655
  • Procesor: octa-core (4 x 2,1 GHz Cortex-A53 + 4 x 1,7 GHz Cortex-A53)
  • GPU: Mali-T830MP2
  • RAM: 3 GB/4 GB
  • Memorie internă: 16 GB/64 GB
  • Cameră foto principală: 12 megapixeli
  • Cameră foto frontală: 8 megapixeli
  • Senzor pentru amprentă: da, plasat pe spate
  • Acumulator: 3000 mAh
  • Sistem de operare: Android 7.0 Nougat cu Emotion 5.0 UI
  • Dual-SIM: da (hibrid)

Practic, singura diferență notabilă față de Huawei P10 Lite este dată de chipset, care la modelul P10 Lite este un HiSilicon Kirin 658 (o generație ceva mai nouă), cu aceleași frecvențe la nuclee și cu același procesor grafic.

Cum se reflectă această diferență la nivel de performanțe? Vă propun clipul video de mai jos, în care cele două modele rulează AnTuTu Benchmark în paralel. Trebuie menționat că noi am testat versiunea cu 3 GB de RAM și 16 GB memorie internă, iar Huawei P10 Lite-ul care este la noi este echipat cu 3 GB de RAM și memorie internă de 32 GB.

Din punct de vedere fizic, diferențele sunt greu de sesizat, cu excepția senzorului de amprentă de pe spate, care în cazul lui P9 Lite (2017) este rotund, iar la P10 Lite este pătrat. Bine, mai sunt mici deosebiri de plasare a diferiților senzori, dar nimic major. Chiar și formele celor două telefoane (cu tot cu margini) sunt foarte apropiate.

Din punctul de vedere al prețului, diferența este ceva mai mare și aici începe să capete sens decizia Huawei de a veni cu acest terminal în gamă, care se plasează la un preț mai mic decât al fratelui său menționat mai sus. Huawei P9 Lite (2017) costă 990 lei pe eMag.ro, preț la care vine și cu un trepied cadou, în timp ce Huawei P10 Lite costă pe eMag.ro 1199 lei (preț ce apare ca fiind redus de la 1299 lei). O diferență notabilă, mai ales pentru cei atenți la bugetul investit într-un smartphone, pentru care 2-300 de lei înseamnă destul de mult. O diferență greu de justificat la nivel de performanțe.

Și dacă tot am vorbit de performanțe, trebuie să revin puțin și să atac subiectul din perspectiva experienței de utilizare, pe care eu o văd ca adevărata performanță a unui telefon. Aici diferențele dintre cele două terminale sunt insesizabile. Vorbesc despre cerințele pe care le are de la un smartphone un utilizator de nivel mediu. În cazul meu este vorba despre un SIM cu datele activate plus conectarea la wireless (două rețele, acasă și la birou) și utilizare pentru apeluri, mail-uri, conturi de social media, browsing și partea de fotografie, de realizat de poze. Nu ascult muzică și nu mă uit la filme pe telefon, în schimb am început să compensez la capitolul multimedia cu un joc Guns of Boom, un fel de CounterStrike pentru Android, care îmi aduce aminte de partidele de multiplayer pe care le încingeam seara în redacția CHIP. S-a încărcat mai greu, dar a rulat fără mari probleme. Și, așa cum am spus, diferențele dintre cele două terminale nu se prea observă.

Aici o să închei cu comparațiile între P10 Lite și subiectul nostru, modelul Huawei P9 Lite (2017), pentru că nu acesta este scopul materialului. Am încercat să justificăm decizia producătorului chinez de a plasa acest model pe un segment deja aglomerat, am văzut că este pur comercială, mergem mai departe și ne ocupăm de dispozitivul nostru.

Așa cum am spus, nu prea am ce să îi reproșez din puctul de vedere al experienței de utilizare. S-a mișcat cursiv, nu s-a încins, nu a dat erori (nu s-a blocat sau resetat) și m-a surprins plăcut chiar și când m-am jucat pe el, pentru că Guns of Boom solicită ceva resurse. S-a comportat mai mult decât decent la nivel de autonomie și la o utilizare precum cea descrisă mai sus a depășit cu brio bariera celor 24 de ore, ba chiar s-a dus de câteva ori înspre două zile întregi de autonomie, ceea ce este de bun simț.

Două lucruri am să îi reproșez, ambele conotații subiective. Nu îmi place în continuare interfața celor de la Huawei, deși sunt vizibile eforturile de a o curăția și simplifica, încă mai cred că un smartphone Huawei cu Android stock ar fi foarte apreciat. De asemenea, nu îmi place construcția cu sticlă pe spate, foarte lucioasă, care mi se pare și un adevărat magnet pentru urmele de degete. Din păcate pentru mine, cam acesta este trend-ul actual și puțini producători mai scot telefoane cu construcție metalică, mai pe gustul meu. Și acum plâng după HTC One M9 sau HTC 10. Până la urmă, rezolvarea poate să vină sub forma unei huse care să asigure și un grad mai sporit de protecție. Asta ar rezolva și senzația pe care o lasă P9 Lite (2017), de dispozitiv firav, prea sensibil. Nu este o senzație reală, este dată de grosimea destul de mică a telefonului și de construcția cu sticlă, dar poate să te stânjenească puțin. După trei săptămâni de utilizare, eu încă nu m-am obișnuit cu el. În continuare este foarte alunecos și nu este doar părerea mea. Tocmai de aceea, am apelat la cei de la MobileDirect, care ne-au oferit câteva sugestii de huse și carcase pentru Huawei P9 Lite (2017).

Legat de cameră, recunosc că aveam așteptări puțin mai mari. Huawei P9 Lite (2017) pare să aibă tendința să decoloreze puțin fotografiile, să facă mai șterse culorile, mai ales în lumină puternică. Verdele din iarbă nu mai este așa de verde, iar albastrul cerului nu mai este atât de albastru. Dar asta nu se întâmplă mereu, câteodată ai parte de surprize plăcute. În condiții de lumină slabă, mai ales seara, are tendința de a face fotografiile neclare, cred că are dificultăți în a focaliza corect. Se descurcă însă bine la detalii, la pozele realizate de la distanță foarte mică. Una peste alta, poți obține și fotografii chiar reușite cu el. Cred că cel mai bine las pozele realizate cu el (pe modul auto) să vorbească.

Una peste alta, mie îmi place telefonul pentru că vine cu un preț care intră sub bariera de 1000 de lei și aduce totuși specificații mid-range actuale. Este o combinație atractivă, care s-ar putea să câștige adepți, mai ales în rândul celor foarte atenți cu bugetul investit într-un smartphone. Aici este și motivul real pentru care Huawei a ieșit cu acest smartphone. Seria P10 este ceva mai premium, trebuie ținută mai sus ca și preț, dar, în același timp, trebuie să le oferi ceva și utilizatorilor care nu vor musai ultima generație de telefon, ci preferă un preț mai mic.

Dacă vrei clar să te încadrezi în 1000 de lei, dar în același timp vrei să primești, la nivel de specificații, maxim de acești bani, atunci s-ar putea ca Huawei P9 Lite (2017) să fie răspunsul pe care îl cauți. Mai ales dacă vrei un telefon vândut oficial în România, pe canale tradiționale.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep