Viitorul terminal pe care intenționează să îl lanseze compania canadiană și care se pare că va purta numele de Krypton, a fost destul de prezent în morișca zvonurilor în ultima perioadă. Așa că era de ateptat ca după cele câteva specificații tehnice pe care le-am primit cam cu o săptămână în urmă, acum să avem parte și de primele fotografii real life cu acest smartphone.
Din câte se pare va fi un full screen, așa că fanii acestui brand (atâția câți or mai fi ei), nu vor avea parte de celebra tastatură fizică QWERTY care a devenit un fel de marcă înregistrată a canadienilor. Cu toate acestea, la nivel de dimensiuni, Krypton pare destul de similar cu fratele său KEYone, cu care a fost fotografiat de persoana care a realizat aceste poze.
La nivel de specificații hardware, se zvonește că BlackBerry Krypton va fi construit în jurul unui chipset Qualcomm Snapdragon 625 sau 626 și că va avea un display full HD. Procesorul va fi ajutat de o memorie RAM de 4 GB, tot ansamblul fiind ținut în viață de un acumulator cu o capacitate de 4000 mAh.
Sunt cam singurele detalii care se cunosc pentru moment despre BlackBerry Krypton, însă sunt convins că vom afla și alte informații în viitorul apropiat. BlackBerry nu prea a mai știut să țină secrete despre telefoanele sale, mai ales de când a transferat producția către TCL.
via CrackBerry