Deși am senzația că am mai citit materiale despre acest Chiron, este prima dată când se arată cu atât de multe detalii tehnice, unele dintre ele destul de surprinzătoare. Așa că am decis să ne oprim puțin asupra lui, pentru că nu arată deloc rău, cel puțin pe hârtie. E drept, pare să fie destul de inedit și la aspectul fizic, pentru că propune un display de 5,6 inchi și aspect 16,5:9 și rezoluție 1080 x 1980 pixeli, total atipic pentru piața de smartphone.
În spatele acestui display se ascunde o combinație de chipset Qualcomm Snapdragon 835, cu o memorie RAM de 6 GB și cu o capacitate internă de stocare de 256 GB. Restul specificațiilor care au ieșit la iveală cu ocazia vizitei în GFXBench nu sunt la fel de interesante și includ o cameră foto principală de 12 megapixeli (s-ar putea totuși să fie un sistem dual camera), o cameră frontală de 5 megapixeli și un Android 7.1 Nougat.
În mod evident, Chiron este doar un nume de cod, în spatele căruia se ascunde unul dintre viitoarele flagship-uri de la Xiaomi. Care dintre ele? Probabil că este încă devreme pentru speculații.
via GFXBench